Preşedintele Băsescu a respins propunerile Niţu şi Irimie la şefia Parchetului General şi DNA

Preşedintele Traian Băsescu a respins, vineri, propunerile ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, de numire a lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi, respectiv, cea de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

“Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Traian Băsescu “atenţionează că pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiţiei este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie”, mai documentul.

Amintim că propunerile ministrului Mona Pivniceru au primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Niţu şi Irimie au fost audiaţi în şedinţă publică şi au arătat că nu sunt pregătiţi.

Procedura de selecţie din rândul procurorilor a şefilor Parchetului  General şi DNA va trebui reluată, după respingerea preşedintelui ţării, dar şi pentru că a primit numeroase critici că nu a fost transparentă. Mai precis, interviurile care au avut loc la Ministerul Justiţiei nu au fost publice, abia la CSM putând fi transmise în direct.

De procedurile transparente privind numirile în Justiţie vor depinde atât Raportul Comisiei Europene pe MCV, cât şi intrarea României în Spaţiul Schengen şi, nu în ultimul rând, fondurile europene pe care le va primi ţara noastră.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.