Prezenta la vot la ora 20.00 a fost de 37,67%. Numaratoarea paralela a PDL arata 36,67%, iar cea a USL – 39,6%

Biroul Electoral Central (BEC) a anuntat, la ora 21.30, ca prezenta la vot la ora 20.00 a fost de 37,67%, cu aproape 20% fata de 56,39% prezenta la ora 21.00, la alegerile locale. Adriean Videanu (PDL) daduse cifre apropiate: 36,67%, insa fara marja de eroare de 3% luata in considerare de BEC. Eugen Nicolaescu (PNL) a declarat insa ca, la ora 19.30, numaratoarea paralela a USL a aratat ca au votat 39,6% din totalul celor inscrisi pe listele electorale, adica 7 milioane de cetateni. Astfel, USL ar mai avea nevoie in urmatoarele 3 ore de circa 2,3 milioane de romani pentru a-l da jos pe Traian Basescu. Prezenta la ora 17.00 a fost de 26,89%, cu 12 procente mai scazuta decat la alegerile locale din 10 iunie, cand pana la acea ora se prezentasera 39,01%.

BEC a precizat ca estimarea prezentei la vot s-a facut in urma centralizarii datelor primite de la cele 2.889 sectii de votare cuprinse in esantionul reprezentativ la nivel national.

Prezenta la vot in mediul rural a fost de 42,23%, iar in mediul urban 34,33%.

In Bucuresti, prezenta la vot a fost de 32,97%.

Mehedintiul conduce in top, cu 57,27% prezenta la vot, fata de 59,61% scorul final de la locale, de 56%.

Oltenia are o prezenta peste asteptari, de peste 40%, cu Dolj 43,52, Gorj 44,57%, Giurgiu 47,01%, Ardealul are cea mai slaba prezenta, ca si Moldova, de altfel, cu exceptia judetului Vrancea, care a atins chiar 48,33% cu 3 ore inainte de inchiderea urnelor.

Alte judete cu prezenta ridicata la vot:

  • Olt: 55,53%
  • Teleorman: 53,78%
  • Valcea: 50,13%
  • Vrancea: 48,33%

Judete cu prezenta scazuta la vot:

  • Harghita: 9,78%
  • Covasna: 17,26%
  • Satu Mare: 23,21%
  • Mures: 26,96%
  • Bistrita: 28,12%

Biroul Electoral Central va prezenta urmatoarea estimare privind prezenta la vot la ora 00:30 (date valabile pentru ora 23:00, la inchiderea urnelor).

Pentru ca referendumul de demitere a presedintelui suspendat Traian Basescu sa fie validat, trebuie sa voteze 50%+1 din alegatorii inscrisi pe listele electorale, adica 9,150 milioane de electori.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.