Primaria Iasi a refuzat sa aprobe mitingul PDL de la Iasi, programat pentru sambata, 21 iulie, in Piata Unirii din municipiu, pe motiv ca in aceeasi zi si in acelasi loc este programat mitingul USL. “Vinerea trecuta, PSD Iasi a depus o cerere pentru un miting in Piata Unirii. Cei de la PDL au venit cu solicitarea abia luni. Comisia din primarie s-a intrunit ieri (luni – n.r.) si a aprobat cererea USL. La Iasi, in Piata Unirii, pe 21 iulie va avea loc mitingul USL”, a anuntat, marti, purtatorul de cuvant al primariei, Sebastian Buraga.
Intrebat cum explica faptul ca solicitarea PSD Iasi a fost depusa cu cateva ore inainte ca Parlamentul sa decida suspendarea presedintelui Traian Basescu, purtatorul de cuvant al primariei iesene a raspuns: “Nu stiu. Probabil au depus cererea preventiv”.
“Cei de la USL sunt in stare de orice”, a spus in urma cu o zi senatorul Dumitru Oprea, liderul democrat-liberalilor ieseni. El se astepta ca primarul PSD Gheorghe Nichita sa nu aprobe cererea PDL.
Colegiul Director al PDL a decis, luni, organizarea a 3 mitinguri: in Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi. Presedintele PDL Vasile Blaga a anuntat ca adunarile sunt pentru “sustinerea democratiei, a statului de drept si a institutiilor”. El nu a precizat daca va participa si Traian Basescu la aceste mitinguri.
La putin timp de la anuntarea programarii adunarilor publice, USL a anuntat ca va organiza 6 mitinguri, dublu decat cei care il sustin pe presedintele suspendat. (M.S.)