Hidroelectrica a reziliat 4 contracte bilaterale – cu CNH, Salrom, CLMB Patinoar Brasov si cu Luxten Lightning -, a anuntat, joi, Ion Ariton, ministrul Economiei. Conducerea Hidroelectrica anuntase, recent, ca va anula cat de repede posibil contractele cu “baietii destepti”, netranzactionate pe OPCOM. Decizia a fost luata in urma discutiilor cu reprezentantii FMI.
“In urma discutiilor cu reprezentantii FMI, la jumatatea lunii decembrie am dispus trimiterea de notificari de reziliere a contractelor la primul termen posibil catre toti beneficiarii de contracte bilaterale. Patru dintre acestea au fost reziliate. In paralel, am trimis documentatia la Directia Generala Competitivitate a Comisie Europene in vederea identificarii consolidarii unei solutii juridice pentru rezilierea tuturor contractelor”, a spus Ariton in raportul sau de activitate pe 2011.
Notificarile au fost trimise la putin timp dupa ce Constantin Trihenea, fostul director general al companiei, si-a dat demisia. Aceasta a survenit la putin timp dupa ce a afirmat ca Hidroelectrica va majora cu 50% energia electrica pentru consumatorii casnici, intrucat preturile actuale sunt mult sub costurile de productie, iar seceta prelungita a afectat foarte mult productia. Tot atunci, Trihenea a spus ca, in cazul mult blamatelor contracte cu “baietii destepti”, nu poate face decat o majorare a preturilor cu maxim 3,5%.
Pe lista firmelor care au cumparat energie de la Hidroelectrica se afla ENEL, CEZ, E.On, Luxten Lighting, Euro PEC, Electromagnetica, Energy Financing Team, Alpiq Romenergie (EHOL Distribution), Alpiq Romindustries (Buzman Industries), Elsid, Electrocarbon si Compania Nationala a Huilei.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PALSU