Lucrările la primul tronson al Centurii Sucevei, care ar fi trebuit fi gata încă din 2012 dar sunt 97% executaţi, vor fi reluate de asocierea de firme Teo Trans şi Straco din Bucureşti, după ce contractul încheiat cu firma SCT, fostă SCCF-Grup Colas, a fost reziliat de CNADNR în 15 septembrie a.c., când a fost încălcat şi al treilea termen de extensie acordat. Celelalte două tronsoane, cu lucrări executate 80%, vor fi şi ele scoase la licitaţie astfel încât anul viitor să se poată circula pe întreaga centură.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, susţine că finalizarea tronsonului de 5,2 km, ce face legătura între DN 2, zona Pătrăuţi, şi DN 17, în localitatea Şcheia, presupune:
- reabilitarea a 4.000 mp deterioraţi din cauza stopării lucrărilor
- executarea marcajelor
- montarea parapeţilor metalici pe o lungime de 6,1 km
- amplasarea a 165 de stâlpi de iluminat.
Va fi luminată în timpul nopţii atât la intrarea de pe DN 2, cât şi în sensul giratoriu din zona de intrare pe DN 17, la aşa-numitul “zid al morţii”, unde şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere 4 persoane, din cauza unui pilon de la un pod al şoselei de centură.
CNADNR pune la bătaie pentru finalizarea lucrărilor 5,8 milioane de lei. Termenul de execuţie este de 45 de zile, astfel că la mijlocul lunii decembrie va putea fi eliminat traficul greu de pe DN 74, folosit acum ca variantă ocolitoare şi unde un pod este afectat – pentru refacerea acestuia fiind alocaţi 6,2 milioane de lei.
Atribuirea de către CNADNR a lucrărilor nefinalizate la celelalte două tronsoane va avea loc, cel mai probabil, anul viitor.
Magda SEVERIN