Peste 1,8 milioane de oameni au făcut afaceri, în acest an, în economia românească, cu peste 63.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un studiu realizat de Frames, prezentat cu ocazia Galei Premiilor Financial Intelligence, desfășurată pe 11 decembrie la Hotel Marriott din București. Cei mai mulți români angrenați în business sunt bărbați cu vârsta între 40-49 de ani, din București, cu studii superioare, interesați, în primul rând, de afacerile din comerț, construcții și activități profesionale, științifice și tehnice.
Datele statistice, prezentate în analiza companiei de consultanță Frames, arată un interes în creștere al românilor pentru afaceri, în ciuda provocărilor din economie. Dovadă că în primele 10 luni din acest an, pentru care Registrul Comerțului a furnizat datele finale, s-au înființat peste 116.000 de companii și PFA-uri, astfel că numărul total al business-urilor active a ajuns la cifra de 1.358.729.
Potrivit studiului, la finele lunii octombrie, în economia românească activau 979.773 firme și 378.956 PFA/II/IF.
În aceste business-uri erau implicate peste 415.000 de persoane în calitate de persoane fizice autorizate și membri ai intreprinderilor din zona IF/II, alături de alte 1.421.548 de persoane în calitate de acționari la societățile comerciale, cu 76.411 mai mulți decât în anul precedent.
Raportat la perioada similară din 2013, numărul acționarilor la firme a crescut cu 292.658, un semn că tot mai mulți români au decis să se implice în afaceri în acești ani.
,,Într-un an în care România s-a aflat în fața unor multiple provocări, investitorii s-au adaptat realităților din economie și au investit în dezvoltarea unor business-uri în aproape toate domeniile de activitate, în prim-plan aflându-se, bineînțeles, cele associate consumului, comerțul, transporturile și construcțiile. Chiar dacă din punct de vedere al numărului investitorilor, lucrurile arată bine, economia suferă încă de lipsă de finanțare, o dovadă fiind și faptul cele mai multe firme nou înființate în 2019 sunt SRL-uri, peste 81.690, urmate de PFA-uri, cu 22.300’’, arată analiza Frames.
Cine sunt acționarii firmelor din România
Din totalul de 1,8 milioane de oameni de afaceri implicați în business-ul românesc în 2019, cei mai mulți sunt acționari la companii active, peste 1,4 milioane. 62,52% dintre ei sunt bărbați (888.792), iar 532.756 (37,48%) sunt femei.
Numărul doamnelor implicate în business a crescut cu 31.005 în primele 10 luni din 2019 față de anul trecut. Și bărbații implicați în acționariatul firmelor sunt mai mulți, cu 45.406, în ton cu dinamica mediului economic.
,,Statisticile arată că, în ultimii 10 ani, femeile au devenit o prezență tot mai activă în mediul de business, dovadă că, față de anul de referință 2013, în acest an avem cu peste 124.677 mai multe doamne în poziția de acționari la companiile active, prezența lor fiind semnificativă în zona
business-urilor creative și a celor care dezvoltării servicii de sănătate, educație și asistență socială”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
,,Dincolo de preponderența bărbaților în materie de business, există județe în România unde, din punct de vedere procentual, femeile înregistrează o prezență semnificativă, de peste 40% în Tulcea, Galați, Dolj, Hunedoara, Brăila și Tulcea, în condițiile în care media la nivel național este de 37,4%”, se mai arată în analiză.
Business-ul, rezervat celor cu experiență de viață
Afacerile din economia românească sunt controlate, în marea lor majoritate, de oameni de afaceri cu experiență de viață. Statisticile arată că cei mai mulți acționari au vârsta între 40-49 de ani (409.786 – 28,8%), urmați de cei între 30-39 ani – 375.326 (26,4%), cei de 50-59 ani – 275.907 (19,41%) și de cei peste 60 de ani – 236.566 (16,64%).
În ciuda exemplelor tot mai numeroase de start-up-uri creative, de business-uri create de tineri, statistica arată că, din păcate, numărul tinerilor de până în 29 de ani prezenți în afaceri în calitate de acționari este în continuă scădere.
Față de anul 2013, în acest an sunt cu peste 6500 de tineri mai puțini prezenți în business. Tinerii de până în 29 de ani au ajuns să reprezinte 8,72% din totalul acționarilor ((123.963 persoane), cu aproape 4 procente sub nivelul din 2013.
,,Motivele pentru care tinerii întârzie să reprezinte un contingent important în mediul de afaceri țin, cel mai probabil, de lipsa banilor. Cum băncile întârzie să ofere credite de investiții, mai ales antreprenorilor aflați la început de drum, cel mai probabil mare parte din tineret a preferat să își găsească un loc de muncă, ca angajat, mai ales că economia duce oferă o multitudine de joburi pe salarii mai mari decât în urmă cu 5-6 ani’’, afirmă analiștii de la Frames.
Relevant, în acest context, este exemplul Capitalei, unde numărul acționarilor tineri a scăzut cu peste 8500 față de anul 2013 (31.552).
Pe de altă parte, mulți dintre tinerii care în 2013 intrau în afaceri acum se află în zona de vârstă 30-39 ani, care cunoaște o dinamică în creștere față de anii trecut.
Dincolo de situația din Capitală (23.037), cei mai mulți tineri implicați în afaceri sunt din Cluj (7539), Ilfov (5890), Timiș (5681),Constanța (4990) și Iași (4572).
La polul opus, cei mai mulți oameni de afaceri în vârstă de peste 60 de ani se află în București (53.787), Cluj (10.989), Timiș (10.623) și Constanța (9909).
În ceea ce privește studiile, potrivit analizei Frames, peste 52% dintre oamenii de afaceri prezenți în busines în 2019 au studii superioare, 36% au studii medii, iar 12% nu și-au declarat nivelul educațional.
În ceea ce privește starea civilă, 64% sunt căsătoriți, în scădere cu 9% față de situația din 2018, 21% sunt singuri/divorțați/văduvi etc., iar 15% nu și-au declarat situația.
Comerțul, în prim-plan
Creșterea semnificativă a consumului, în 2019, stimulată de majorarea salariilor și a pensiilor, a creat un plus de interes pentru business-urile din sectorul comerțului.
La nivel de domenii de activitate, statistica Frames arată că bărbații sunt implicați, în principal, în construcții (87% din totalul acționarilor), transport (74%), comerț (63%), producţie (61%) şi comerţ (57,7%), în timp ce femeile sunt cel mai adesea prezente în domenii precum sănătatea şi asistenţa socială (77,3%), serviciile (62,9%), activităţile administrative (54,7%) şi cele cultural-educative (49,9%).
Cele mai căutate business0uri în 2019
Analiza Frames arată, totodată, că cele mai atractive domenii de investiții, judecând după numărul de firme nou înființate în 2019, sunt cele din comerțul și service-urile auto (25.976 firme), in creștere cu 17% față de anul trecut, construcții (12.841), cu un plus de 25%, activitățile profesionale, științifice și tehnice (10.888), industria prelucrătoare (9680) și transport și depozitare (9352).
De remarcat scăderea cu peste 50% a numărului firmelor din agricultura, silvicultura și pescuitul (7947 firme).
,,Consumul este principalul motor al economiei, iar dinamica business-ului reflect acest lucru. Serviciile vin, de asemenea, puternic din urmă, la fel ca și construcțiile unde, urmare a creșterii cererii, interesul pentru dezvoltarea de unități locative, în principal, a crescut semnificativ. Surprinde agricultura, un domeniu în care apetitul de investiții a scăzut în 2019, pe fondul creșterii costurilor operaționale și a concurenței acerbe venită din zona importurilor’’, afirmă analiștii de la Frames.
România, enclavizată economic
Datele statistice din primele 10 luni din 2019 vin să confirme un fenomen economic care s-a extins semnificativ în ultimii ani – enclavizarea business-ului în jurul marilor orașe.
,,Dezvoltarea economică a României tinde spre extreme, din punct de vedere regional. Avem câteva orașe mari care acumulează mare parte din investiții și avem tot mai multe zone părăsite de investitori, în ciuda costurilor operaționale net inferioare. Lipsa infrastructurii și migrația forței de muncă către marile orașe au făcut ca județe precum Botoșani, Vaslui, Tulcea, Covasna, Harghita, Olt, Teleorman, Mehedinți etc. să înregistreze un recul semnificativ din punct de vedere economic, reliefat, dincolo de business, în nivelul de trai al locuitorilor’’,afirmă analiștii.
Statistica Frames arată, astfel, că din punct de vedere al reprezentării geografice, cei mai mulți acționari din business-ul românesc sunt în București (324.831), urmați de cei din județele Cluj (79.156), Timiș (65.970), Ilfov (63.154), Constanța (57.623), Bihor (48.166) și Brașov (46.945). La polul opus se află județele Călărași (11.633), Tulcea (10.920), Ialomița (9935), Covasna (9419) și Mehedinți (9168).
Analiza Frames a fost realizată în luna noiembrie 2019, pe baza datelor oficiale comunicate de companii la Oficiul Național al Registrului Comerțului și datelor proprii, la nivelul primelor 10 luni din 2019. Statistica exclude datele privind firmele aflate în insolvență, faliment, radiate, dizolvate, aflate în process de lichidare sau reorganizare judiciară.