Programul Rabla va demara pentru 30.000 de masini la sfarsitul lunii martie, dupa definitivarea listelor cu centrele REMAT partenere si cu dealerii auto care si-au exprimat intentia de a participa la sesiunea din 2012. Potrivit ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, nu vor exista schimbari fata de anul trecut in privinta valorii tichetelor.
“Este un program pe care lumea il asteapta. A fost si este un program de succes si, evident, interesul nostru este de a scoate din circulatie masinile uzate si de a da sansa cetatenilor de a cumpara masini noi. Nu vor exista schimbari fata de anul trecut, in sensul ca “fiecare cetatean primeste un voucher de 3.800 de lei pentru fiecare masina casata, dar poate preda REMAT-urilor pana la trei masini sau poate cumpara de pe piata voucherelor astfel de tichete”, a anuntat, vineri, Borbely.
In Bugetul pe anul 2012 al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM) se mentioneaza ca, in acest an, Programul Rabla va avea un fond de 114 milioane lei, echivalentul casarii a 30.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.
Anul trecut au fost alocati 456 milioane lei, in doua etape, pentru casarea a 120.000 de masini. La 19 decembrie 2011, erau casate 116.641 de autovehicule, iar pe baza tichetelor fiind achizitionate 39.216 masini noi, dintre care 15.005 din productia autohtona, releva datele MMP.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PALSU