Proiect de HG: Guvernul le va returna transportatorilor pe o simplă declaraţie componenta din acciză, neputând să-i verifice

Guvernul va da o a 3-a Hotărâre pentru ca transportatorii rutieri să primească acei 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi la motorină, după eşecul HG 537/2014 intrată în vigoare pe 15 iulie şi a HG 906/2014, în vigoare din 27 octombrie. De data aceasta, operaţiunea de restituire a banilor se va face pe baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, ce va fi controlată ulterior, deoarece Executivul a constatat că ANAF nu poate verifica în timp real dacă solicitanţii primesc şi alte compensaţii, ceea ce le-ar sista plata. 

Legislaţia actuală stabileşte că, pentru a se înscrie în în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize, transportatorii trebuie să facă dovada că nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport mărfuri şi persoane, iar ANAF trebuie să verifice acest lucru şi să informeze ARR, prin intermediul căreia sunt restituiţi banii.

Guvernul a ajuns însă la concluzia că aceste compensaţii pot fi acordate atât de autorităţi centrale, cât şi de cele locale, iar “identificarea lor şi administrarea informaţiilor de către ANAF este greu de realizat”, relevă un proiect de Hotărâre obţinut de MEDIAFAX.

Constatarea s-a produs la 5 luni de la termenul de la care transportatorii au putut depune cereri pentru restituirea unei părţi din banii aferenţi accizei.

Preşedintele Traian Băsescu a atenţionat încă din primăvară că înţelegerea pe care a făcut-o premierul Victor Ponta cu transportatorii este un lucru complicat, pentru că “o să primească Finanţele camioane de facturi pentru maşini care n-au alimentat niciodată şi vei da înapoi echivalentul a 4 cenţi, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat”.

Premierul Victor Ponta a replicat că Parchetul, ANAF, SRI şi Direcţia Antifraudă sunt extrem de bine pregătite să combată orice neregulă.

Acum, constatând că ANAF nu poate verifica rapid informaţiile, Guvernul a pregătit în noul proiect de Hotărâre ca informaţiile cu privire la îndeplinirea obligaţiei transportatorilor de a nu beneficia de alte compensaţii să nu mai facă obiectul protocolului încheiat între ANAF şi ARR, iar transportatorilor să li se solicite doar o declaraţie pe propria răspundere, din care să reiasă că aceştia nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport, urmând ca verificarea declaraţiilor să facă obiectul “controlului ulterior” al ANAF.

Modificarea este justificată de autorii proiectului prin “fluidizarea” procesului de înregistrare în Registrul vehiculelor pentru restituirea banilor aferenţi accizei.

De la 1 aprilie, Guvernul Ponta a introdus o acciză suplimentară de 7 eurocenţi la litrul de carburanţi, iar transportatorii rutieri au fost de acord să primească numai 4 eurocenţi/litrul de motorină, în speranţa că pe viitor vor obţine mult mai mult.

În acest sens, în 11 iulie a fost aprobată HG nr. 537, dar până în octombrie ceruseră returnarea componentei din acciză numai 240 de transportatori, astfel că Executivul a modificat actul normativ prin HG nr. 906, care a intrat în vigoare în 27 octombrie dar nu a avut mai mult succes. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.