Protestele anti-Roşia Montană, fără escorta Jandarmeriei. Stroe: la următoarea încălcare a legii vom interveni

Protestele faţă de proiectul minier al RMGC de la Roşia Montană a fost extinse de ecologişti şi asupra explorării gazelor de şist pregătite de compania Chevron în mai multe zone ale ţării, astfel că locuitorii din Pungeşti şi Mangalia sunt susţinuţi acum şi de ONG-uri. Între timp, autorităţile s-au săturat să aştepte ca activiştii să renunţe singuri la ieşirile în stradă şi anunţă măsuri concrete. Deocamdată, jandarmii au primit ordin să nu-i mai escorteze pe manifestanţi, după ce au conferit legalitate, timp de aproape două luni, marşurilor şi mitingurilor fără autorizaţie din Bucureşti şi marile oraşe ale ţării. Celor din USL le vine greu acum să ia atitudine. Au susţinut mitingurile din ianuarie 2012 şi au criticat acerb atunci intervenţia jandarmilor de evacuare a demonstranţilor de pe carosabil. Mai mult, ajunşi la putere, l-au demis pe şeful Jandarmeriei, Eugen Meran, care a amendat PNL pentru marşul neautorizat din 19 ianuarie anul trecut

Circa 5.000 de manifestanţi au blocat din nou duminică bulevardele din centrul Capitalei şi, ulterior, intersecţia din Piaţa Universităţii. Luni, ministrul Internelor, Radu Stroe, a anunţat că „aceste demonstraţii ilegale trebuie să înceteze” şi i-a convocat pe şefii Jandarmeriei şi Poliţiei pentru a le da ordine precise pentru următoarele proteste.

La videoconferinţa cu prefecţii, Radu Stroe a precizat că trebuie diminuată imaginea negativă în legătură cu faptul că ” nu am aplicat legea până la capăt”. Este vorba despre încălcarea Legii 60/1991, care interzice blocarea circulaţiei rutiere, dar până la episodul cu ministrul Barbu acest lucru părea să nu deranjeze autorităţile.

Organizatorii mitingurilor vor trebui să înţeleagă că trebuie să respecte legea. De voie şi, dacă va fi cazul, de nevoie”, a ameninţat ministrul Stroe.

În şedinţa de Guvern de vineri, premierul Victor Ponta i-a spus ministrului de Interne că jandarmii au mandat clar din partea lui să acţioneze “fără complexe” atunci când protestele depăşesc “linia roşie” şi se transformă în agresiuni şi ameninţări.

El a făcut referire la agresarea ministrului Culturii, Daniel Barbu, care a fost aşteptat de un grup de protestatari în faţă la Club A şi „sechestrat” în maşină circa o jumătate de oră, după care unul dintre manifestanţi i-a spart luneta automobilului.

“Ponta, nu uita, noi iti tragem linia!”

Duminică seară, câteva mii de activişti s-au adunat ca de obicei, la ora 17.00, la fântâna de la Universitate şi au pornit în marş spre Parlament, pe traseul B-dul Unirii – B-dul I.C. Brătianu.

Iniţial, după discuţiile cu jandarmii, unul dintre manifestanţi le-a spus celorlalţi, la portavoce, să respecte recomandarea Jandarmeriei de a merge pe trotuar. “Vom merge la Parlament, vom merge pe trotuar, conform recomandărilor”, a spus acesta, dar a precizat că “fiecare îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile lui”.

Nimeni nu a luat în seamă cererea negociatorilor Jandarmeriei, astfel că marşul s-a desfăşurat tot pe stradă, fără ca oamenii legii să le împiedice în vreun fel deplasarea, dar nu i-au mai escortat ca până acum. Numai echipajele Poliţiei Rutiere au blocat şi dirijat traficul rutier pe traseul protestatarilor.

În Piaţa Constituţiei, demonstranţii au ajuns în jurul orei 18.15, unde au scandat „Demisia, demisia!”, „Uniţi, salvăm Roşia Montană!”, “Ponta, nu uita, noi iti tragem linia!”.

Piaţa Universităţii, ocupată pentru o oră

La ora 19.00, coloana de manifestanţi s-a dispersat în jurul Casei Poporului, strigând în continuare “Nu corporaţia face legislaţia!”, “Uniţi, salvăm toată România!” şi “Şi-au luat şpagă pentru Roşia Montană!”. De altfel, organizatorii anunţaseră, în apelul de mobilizare de pe reţelele de socializare ca vor să “strângă laţul” în jurul Parlamentului.

Protestatarii au reluat apoi marşul spre Piaţa Universităţii, pe care au blocat-o, flancaţi de jandarmi la intrările dinspre bulevardele Regina Elisabeta, N. Bălcescu şi Magheru. Mai multe maşini ale Jandarmeriei îi aşteptau, dar au părăsit zona când aceştia au sosit, în aplauzele lor.

Piaţa a rămas ocupată timp de o oră, până la ora 21.00, de circa 1.000 de manifestanţi din cei 5.000 aflaţi la Parlament, apoi numărul lor a început să scadă simţitor. Jandarmii i-au împins spre totuar, iar circulaţia a fost reluată complet, o jumătate de oră mai târziu rămânând în piaţă numai câteva zeci de protestatari.

Faţă de manifestaţiile din septembrie, când ecologiştii rămâneau până la ora 2.00 noaptea, acum acestea se sting rapid, dar este încă uimitor că reuşesc să se mobilizeze câteva mii de oameni în fiecare duminică.

“Pungeşti-Roşia, vine revoluţia!”

Nici în ţară marşurile demonstranţilor nu au mai fost escortate de jandarmi. La Cluj-Napoca, circa 1.000 de protestatari au blocat traficul rutier în Piaţa Unirii şi pe bulevardul Regele Ferdinand din centrul oraşului, aceştia fiind însoţiţi numai de poliţişti şi de agenţi de la Poliţia Rutieră, care au deviat traficul pe şosele laterale.

După ce au trecut pe la Gară şi prin Piaţa Mihai Viteazu, activiştii au ajuns în faţa Prefecturii, unde au ocupat carosabilul. Au scandat “Pungeşti-Roşia, vine revoluţia!”, în semn de solidarizare cu localnicii din Pungeşti care se opun explorării gazelor de şist, dar şi “Jos Guvernul””, “Veniţi cu noi!”, “Strada e a noastră, cianura e a voastră!”, “Aurul moţilor, nu al hoţilor!”, “Nu cedăm, nu capitulăm!”.

Unul dintre participanţii la protest a citit “proclamaţia” de sâmbătă de la Câmpeni, şi a criticat declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la “linia roşie” depăşită la unele proteste.

Un grup de instrumentişti ai Filarmonicii Transilvania, Operei Române şi Operei Maghiare s-a alăturat acţiunii şi au susţinut un spectacol în faţa Prefecturii, iar o parte din manifestanţi au dansat. Alţii s-au aşezat pe jos.

Circulaţia rutieră a fost blocată circa o oră şi jumătate, iar până la urmă cele câţiva sute de activişti rămase au eliberat carosabilul, în urma negocierilor cu jandarmii. În zona Prefecturii Cluj  fuseseră aduşi zeci de scutieri şi jandarmi, care au ameninţat că vor folosi forţa dacă manifestanţii nu vor părăsi partea carosabilă, dar nu au făcut-o. Câteva zeci de protestatari au plecat în Piaţa Avram Iancu, unde au continuat protestul.

Manifestaţii pro şi contra, autorizate la Abrud

Demonstraţii au avut loc şi la Abrud, însă aici s-au mobilizat şi cei care doresc exploatări miniere, iar la un moment dat a fost necesară intervenţia jandarmilor pentru ca manifestanţii să nu se întâlnească.

Peste 200 de opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană s-au adunat, în jurul orei 16.0, în faţa Primăriei Abrud, scandând şi afişând pancarte cu mesaje precum “Asta-i Ţara Moţilor, nu e ţara hoţilor”, „Avram Iancu suntem toţi”, “Cu orice preţ, cu orice rană, noi salvăm Roşia Montană”, “Jos labele de pe aurul Apusenilor”, “Uniţi salvăm Roşia Montană/Uniţi salvăm Munţii Apuseni”, “Afară, afară cu RMGC din ţară” sau “Moţii nu vor cianură”. Protestul a avut autorizaţie până la ora 21.00.

La câteva sute de metri distanţă, peste 250 de localnici din Roşia Montană şi din alte localităţi din Apuseni, dar şi angajaţi ai companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation au participat la o acţiune de susţinere a exploatării miniere.

Ei s-au adunat în centrul oraşului, tot în jurul orei 16.00, apoi au pornit într-un marş spre intrarea în localitatea Roşia Montană, aflată la o distanţă de câţiva kilometri de Abrud. Protestul lor era autorizat până la ora 17.00, însă aceştia au continut acţiunea plecând în marş spre Roşia Montană.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.