PSD rămâne cu Justiţia, PNL cu nimic

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, după şedinţa conducerii USL de la Palatul Parlamentului, că PSD îşi va asuma Ministerul Justiţiei, după ce i se va încheia lui interimatul de 45 de zile, iar PNL a fost de acord, fără să solicite la schimb alt portofoliu. Amintim că social-democraţii au mai avut anul trecut, pentru câteva luni, un ministru la Justiţie – Titus Corlăţean -, dar din august 2012 portofoliul a fost preluat de liberali. Ponta a declarat, înainte de întâlnirea la nivel înalt a USL, la care a participat şi Dan Voiculescu, că ar prefera un ministru care să nu vină din zona politică.

“Am încheiat şedinţa USL. Am avut o discuţie pe tema exercitării mandatului de ministru al Justiţiei. Eu am propus colegilor de la PNL, pentru a nu mai exista un subiect de dispută, să asum din partea PSD-ului Ministerul Justiţiei şi evident pentru a păstra echilibrul la nivel guvernamental PNL să ocupe un alt portofoliu. Decizia colegilor mei de la PNL a fost aceea de a accepta asumarea de către mine şi de către PSD a portofoliului de la Justiţie şi nu au cerut în schimb niciun fel de minister”, a declarat Victor Ponta.

El a precizat că va rămâne interimar la MJ, apoi va face o nominalizare pentru preluarea funcţiei.

Decizia stabilită de conducerea USL vine la puţin timp după ce vicepreşedintele PNL, Tudor Chiuariu, dar şi Călin Popescu Tăriceanu au anunţat că viitorul ministru al Justiţiei, care va fi propus de PNL, va trebui să retragă propunerile făcute de premierul Victor Ponta pentru poziţiile de procurori şefi şi să urmeze procedura asumată anterior de Mona Pivniceru.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.