PwC România: Creşterile salariale au atins, în medie, 5,1% în sectorul privat

Creşterile salariale în sectorul privat au atins, în medie, 5,1%, potrivit ediţiei de anul acesta a studiului salarial şi de beneficii PayWell, derulat de echipa de consultanţă în resurse umane a PwC România. Acest nivel de creşteri salariale este similar celui înregistrat în 2011. „Aceasta valoare se apropie de estimările de la începutul anului atunci când companiile planificau o creştere salarială medie de 6%. Totuşi, creşterea salarială efectivă a fost uşor mai scăzută ceea ce reflectă prudenţa angajatorilor în privinţa creşterii costurilor salariale într-o perioadă de incertitudine economică având în vedere recesiunea din Zona Euro”, a declarat Peter de Ruiter (foto), Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Sectoarele economice în care s-au înregistrat majorări salariale peste medie au fost industria auto (8%), sectorul IT, cel farmaceutic şi cel de servicii externalizate (toate raportând creşteri salariale medii în jur de 6%), în vreme ce sectorul bancar, cel de retail şi turismul au înregistrat creşteri salariale sub media naţională.

„În ultimii patru ani, România a înregistrat o evoluţie economică cu două viteze. Pe de o parte există o economie dinamică orientată spre export care a înregistrat rate sănătoase de creştere chiar şi în aceste vremuri dificile. Vorbim în principal de industria auto, sectorul farmaceutic şi cel IT. Pe de altă parte, piaţa internă împovărată încă de criză a afectat perspectivele de creştere ale companiilor îndeosebi din sectorul bancar şi din cel de retail”, a explicat Peter de Ruiter.

Potrivit analizei, se observa o scădere considerabilă la nivelul creşterilor salariale în sectorul industrial, de la 7,2% în 2011 la 4,7% anul acesta. Aceasta poate fi pusă pe seama declinului producţiei industrialem la care se adaugă creşterea costurilor cu forţa de muncă (creşterea salariului minim brut pe ţară de la 1 ianuarie 2012m conform Hotărârii de Guvern nr. 1225/2011).

Pentru 2013, aşteptările sunt comparabile cu cele din anii trecuţi, 41% dintre companiile participante la studiul PayWell România 2012 bugetând în medie creşteri salariale de 6,1%.

Bonusurile au scăzut

Potrivit datelor studiului realizat de PwC România, se remarcă o scădere a ponderii bonusurilor variabile (bonusurile de performanţă şi comisioanele din vânzări) şi a beneficiilor oferite de către angajatori în pachetul total de remunerare, comparativ cu anii precedenţi.

Astfel, 66% dintre companiile participante la studiu au plătit bonusuri variabile, nivelul cel mai ridicat înregistrându-se în sectorul farmaceutic (14% din salariul anual), urmat de sectorul bunurilor de larg consum, distribuţie şi retail (7%).

Totodată, a scăzut numărul companiilor care oferă prime fixe faţă de anii trecuţi, doar o treime dintre companiile participante oferind prime fixe tuturor categoriilor de angajaţi, valoarea bonusului fix per angajat fiind echivalentul unui salariu lunar de bază.

În privinţa principalelor beneficii oferite pe piaţa din România, se observă o abordare prudentă, similară cu cea referitoare la compensaţii. Datele studiului PayWell relevă  o scădere pe toate planurile, fie că vorbim de beneficii sociale (tichete de masă), de siguranţă (asigurare de viaţă) sau de beneficii de legate de stilul de viaţă al angajaţilor (sport şi socializare).

Concluziile studiului salarial şi de beneficii PayWell 2012, precum şi cele ale studiului de eficienţă a forţei de muncă Saratoga, vor fi prezentate pe larg în cadrul Conferinţei de Resurse Umane organizată de PwC România la sfârşitul lunii octombrie.

Despre PayWell 2012

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2012 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a 169 de companii din 12 sectoare economice diferite (agrochimie, industria constructoare de maşini, sistemul bancar, industria alimentară şi sectorul de distribuţie, industria prelucrătoare, IT, leasing, sectorul hotelier, industria farmaceutică, retail, servicii externalizate şi centre de servicii şi telecomunicaţii).

Studiul conţine, de asemenea, analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante.

Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de  remunerare ale companiilor (ex. creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile), precum şi analiza unui număr de peste 20 de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori, de la maşina de companie la tichete de masă.

Aria de cuprindere a studiului, multitudinea datelor furnizate şi numărul organizaţiilor participante fac din PayWell principala sursă de informaţii legate de politica de salarială şi de beneficii din România.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.com/ro) ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu aproape 169.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.