PwC Romania: Polii de putere economică se mută către statele emergente

În următorii 35 de ani se va înregistra o redistribuire a puterii şi influenţei economice, de la statele America de Nord, Europa de Vest şi Japonia, către economiile emergente, în ciuda unei preconizate încetiniri a creşterii Chinei după 2020. Aceasta este una din principalele concluzii ale raportului PwC „The World in 2050: Will the shift in global economic power continue?”.

Studiul prezintă previziunile pe termen lung, până în 2050, privind potenţialul de  creştere a PIB-ului celor mai mari 32 economii ale lumii, care împreună  însumează 84% din PIB-ul mondial.

Raportul arată că economia mondială ar putea creşte cu o rată medie anuală puţin peste 3% în perioada 2014-2050, dublându-se până în 2037 şi aproape triplându-se până în 2050. Însă, este posibil ca rata de creştere economică globală să încetinească după 2020, pe măsura ce rata de creştere a Chinei şi a altor câteva economii emergente va deveni moderată pe termen lung, iar ponderea populaţiei active va scădea în multe economii mari.

“Sunt multe modalităţi în care poate fi măsurată mărimea unei economii, însă previziunea noastră este că economia chineză va fi cea mai mare până în 2030, indiferent de modalitatea de măsurare folosită. De asemenea, ne aşteptăm ca rata de creştere a Chinei să înregistreze o scădere considerabilă după 2020, odată cu îmbătrânirea populaţiei active, şi a scăderii randamentului investiţiilor. China va trebui să se bazeze  mai mult pe inovaţie decât pe copierea modelelor de producţie concepute în statele dezvoltate pentru a impulsiona productivitatea. Revenirea la media globală de creştere a unei economii este un fenomen obişnuit pentru alte ţări care au avut în trecut rate ridicate de creştere precum Japonia şi Coreea de Sud şi ne aşteptăm ca şi China să urmeze acelaşi tipar”, a declarat John Hawksworth, economist şef al PwC şi coautor al raportului.

“India are potenţialul de a susţine o rată de creştere mai mare şi pentru mai mult timp, şi să atingă pragul de 10 mii de miliarde de dolari până în 2020 în termeni de putere de cumpărare, sau până în 2035 la rata cursului de schimb. Însă, această rată ridicată de creştere  presupune investiţii susţinute în infrastructură, reforme instituţionale şi îmbunătăţirea nivelului de educaţie al întregii populaţii”, a adăugat John Hawksworth.

Tabelul de mai jos prezintă prognozele PwC privind evoluţia PIB-ului global (vezi Nota 1 de la sfârşitul acestui comunicat pentru mai multe detalii).

Raportul conţine, de asemenea, prognozele bazate pe evoluţia PIB la ratele cursului de schimb, fără această relativă ajustare de preţ. În acest caz, China urmează să devanseze SUA în 2028, în timp ce India ar deveni a treia economie din lume în 2050, dar sensibil în urma Statelor Unite.

Tabelul 1: Clasamentul PIB la nivel global la echivalentul puterii de cumpărare (în dolari americani, la cursul constant din 2014)

  2014 2030 2050
Poziţie Ţara PIB la echivalentul puterii de cumparare

(2014 $mld)

Ţara PIB la echivalentul puterii de cumparare

(2014 $mld)

Ţara PIB la echivalentul puterii de cumparare

(2014 $mld)

1 China 17,632 China 36,112 China 61,079
2 Statele Unite 17,416 Statele Unite 25,451 India 42,205
3 India 7,277 India 17,138 Statele Unite 41,384
4 Japonia 4,788 Japonia 6,006 Indonezia 12,210
5 Germania 3,621 Indonezia 5,486 Brazilia 9,164
6 Rusia 3,559 Brazila 4,996 Mexic 8,014
7 Brazila 3,073 Rusia 4,854 Japonia 7,914
8 Franţa 2,587 Germania 4,590 Rusia 7,575
9 Indonezia 2,554 Mexic 3,985 Nigeria 7,345
10 Marea Britanie 2,435 Marea Britanie 3,586 Germania 6,338
11 Mexic 2,143 Franţa 3,418 Marea Britanie 5,744
12 Italia 2,066 Arabia Saudită 3,212 Arabia Saudită 5,488
13 Coreea de Sud 1,790 Coreea de Sud 2,818 Franţa 5,207
14 Arabia Saudită 1,652 Turcia 2,714 Turcia 5,102
15 Canada 1,579 Italia 2,591 Pakistan 4,253
16 Spania 1,534 Nigeria 2,566 Egipt 4,239
17 Turcia 1,512 Canada 2,219 Coreea de Sud 4,142
18 Iran 1,284 Spania 2,175 Italia 3,617
19 Australia 1,100 Iran 1,914 Canada 3,583
20 Nigeria 1,058 Egipa 1,854 Filipine 3,516
21 Thailanda 990 Thailanda 1,847 Thailanda 3,510
22 Egipt 945 Pakistan 1,832 Vietnam 3,430
23 Polonia 941 Australia 1,707 Bangladesh 3,367
24 Argentina 927 Malaysia 1,554 Malaysia 3,327
25 Pakistan 884 Polonia 1,515 Iran 3,224
26 Olanda 798 Filipine 1,508 Spania 3,099
27 Malaysia 747 Argentina 1,362 Africa de Sud 3,026
28 Filipine 695 Vietnam 1,313 Australia 2,903
29 Africa de Sud 683 Bangladesh 1,291 Columbia 2,785
30 Columbia 642 Columbia 1,255 Argentina 2,455
31 Bangladesh 536 Africa de Sud 1,249 Polonia 2,422
32 Vietnam 509 Olanda 1,066

Sursa: FMI World Economic Outlook database (Oct 2014) pentru estimările pentru 2014, prognozele PwC pentru 2030 şi 2050 

Tabelul 2 de mai jos prezintă estimările privind ratele medii anuale de creștere ale PIB-ului real care stau la baza acestor clasamente în funcţie de PIB, detaliind influenţa creşterii populaţiei şi creșterea PIB per capita:

Tabelul 2: Ratele medii prognozate ale creşterii PIB (% pe an, 2015-50)

Ţara Creşterea medie anuală a populaţiei Rata reală de creştere a PIB per capita  Rata de creştere anuală a PIB
Nigeria 2.5% 2.9% 5.4%
Vietnam 0.3% 5.0% 5.3%
Bangladesh 0.7% 4.4% 5.1%
India 0.7% 4.2% 4.9%
Filipine 1.3% 3.2% 4.5%
Indonezia 0.7% 3.7% 4.3%
Pakistan 1.1% 3.3% 4.3%
Africa de Sud 0.5% 3.7% 4.2%
Egipt 1.1% 3.1% 4.1%
Malazia 0.9% 3.2% 4.1%
Columbia 0.7% 3.4% 4.1%
Mexic 0.6% 3.0% 3.6%
Thailanda -0.2% 3.7% 3.5%
China 0.0% 3.4% 3.4%
Turcia 0.6% 2.7% 3.3%
            Arabia Saudită 0.9% 2.4% 3.2%
Brazilia 0.4% 2.6% 3.0%
Argentina 0.6% 2.1% 2.7%
Australia 1.0% 1.7% 2.7%
Polonia -0.3% 2.9% 2.6%
Iran 0.7% 1.8% 2.5%
Statele Unite 0.6% 1.8% 2.4%
Marea Britanie 0.4% 2.0% 2.4%
Coreea de Sud 0.1% 2.2% 2.3%
Canada 0.7% 1.6% 2.2%
Rusia -0.5% 2.6% 2.1%
Franţa 0.3% 1.6% 1.9%
Spania 0.1% 1.9% 1.9%
Olanda 0.0% 1.9% 1.9%
Italia -0.1% 1.6% 1.5%
Germania -0.4% 1.9% 1.5%
Japonia -0.5% 1.8% 1.4%

Sursa: Analiză PwC pe baza prognozelor ONU privind creşterea populaţiei 

Pe lângă evoluţiile Chinei şi Indiei, alte concluzii ale raportului care reies din cele doua tabele sunt:

  • Economiile emergente ca Indonezia, Brazilia şi Mexic au potenţialul de a depăşi Marea Britanie şi Franţa până în 2030, iar Indonezia este posibil să ajungă pe locul 4 în topul global până în 2050 dacă poate susţine politici favorabile dezvoltării.
  • Nigeria, Vietnam şi Filipine vor înregistra creşteri notabile ale PIB-ului pe termen lung, reflectând rate de creştere relativ ridicate de 4,5 – 5,5% pe an până în 2050.
  • De asemenea, se preconizează că Malaiezia va avea o rată a creşterii anuale de 4% până în 2050, care o va depăşi pe cea a Chinei – de 3,5% pe an pe aceeaşi perioadă – o performanţă notabilă pentru o ţară care a atins deja statutul de economie cu venituri medii.
  • Columbia este o altă economie care, conform PwC, va înregistra o creştere relativ sănătoasă pe termen lung, de aproximativ 4% pe an până în 2050, cu mult mai mare decât vecinii ei sud-americani cu o populaţie mai numeroasă, Brazilia şi Argentina.
  • Rata de creştere a economiei Japoniei se preconizează a fi cea mai mică dintre toate cele 32 de economii analizate, în principal din cauza unei continue scăderi a populaţiei.
  • Economiile europene vor tinde să coboare în top, cu rate medii de creştere ale economiilor mari din zona Euro în jur de 1.5-2% pe an până în 2050.
  • Se preconizează că Polonia va avea cea mai mare rată medie de creştere dintre economiile mari ale Uniunii Europene şi că va depăşi Rusia în ceea ce priveşte creşterea economică pe termen lung.

PwC avansează, de asemenea, estimări legate de ce ponderea economiilor analizate în PIB-ul global în termeni de putere de cumpărare (presupunând că statele mai mici care nu au fost luate în calcul vor avea o rată de creştere medie ca grup apropiată de cea a celor 32 de economii luate în considerare în studiu). Fig. 1 de mai jos arată că:

  • Ponderea Chinei din PIB-ul mondial se va menţine constantă în jur de 20% începând cu mijlocul deceniului următor, pe măsură ce rata de creştere va reveni la media globală.
  • Ponderea SUA va scădea treptat de la aproximativ 17% acum, la 14% în 2050, în timp ce ponderea Indiei în economia globală are potenţialul de a se dubla de la 7% în prezent până la a egala SUA până la mijlocul secolului.
  • Ponderea totală a Uniunii Europene în PIB-ul global se estimează că va scădea de la aproximativ 17,5% cât este în prezent, la aproximativ 12% în 2050, presupunând că PIB-ul total al Uniunii va creşte în acelaşi ritm cu cele mai mari șapte economii ale UE care fac obiectul studiului.

 “Europa trebuie să îşi accelereze reformele pentru a nu rămâne în urma acestui transfer istoric de putere economică, care ne va duce înapoi la o lume dominată de Asia la nivel economic, aşa cum se întâmpla înaintea Revoluţiei Industriale. SUA ar putea rezista mai bine, cu condiţia să fie în continuare un motor al avansului tehnologic la nivel global”, a precizat John Hawksworth.

grafic PwC - schimbarea puterii economice globale

Aceste estimări presupun, totuşi, că, pieţele emergente vor urma mai mult sau mai puţin politici sănătoase de creştere. Există posibilitatea ca nu toate aceste economii să îşi realizeze potenţialul indicat de către studiul PwC, iar unele s-ar putea să le şi depăşească dacă îşi accelerează ritmul de investiţii şi reformele instituţionale.

Cum ar putea mediul de afaceri să abordeze pieţele emergente?

Analiza PwC cuprinde mai multe mesaje pentru companiile care vor să îşi dezvolte strategii pentru pieţele emergente:

  • Ar putea fi dificil de susţinut ritmul de creştere din perioada 2000-2012 pe pieţele emergente majore, dată fiind combinaţia de blocaje economice şi deficienţe instituţionale. O încetinire ar putea fi luată în calcul în planurile de business şi în deciziile privind investiţiile.
  • Pieţele emergente variază mult când vine vorba de punctele forte şi cele slabe din punct de vedere instituțional. De asemenea, ar putea exista diferenţe majore între punctele forte chiar şi între diferite sectoare industriale. O cunoaştere profundă a culturii locale este esenţială pentru gestionarea unui business de succes pe pieţele emergente. De asemenea, partenerii locali potriviţi au un rol important în a gestiona interacţiunea cu sistemele politice, legale şi de reglementare ale ţării gazdă. Identificarea și promovarea talentelor locale care înțeleg afacerile și culturile sociale la nivel local mai bine decât orice străin vor constitui, de asemenea, o sursă tot mai mare de avantaj comparativ.
  • Pentru companiile mari care fac investiţii strategice în pieţe de frontieră cum ar fi Africa sub-sahariană, o parte din contribuţia lor ar putea fi încercarea de a îmbunătăţi cadrul instituţional local. Acest lucru s-ar putea traduce prin a oferi asistenţă tehnică şi consultanţă autorităţilor locale în domenii ca guvernanţa corporativă, politicile fiscale şi protecția drepturilor de proprietate intelectuală. De asemenea, poate însemna şi investiţii în infrastructura socială şi economică (şcoli, drumuri, transport feroviar, reţele electrice şi de apă) în zonele în care acestea sunt vitale în asigurarea succesului pe termen lung al unei companii.
  • Nu în ultimul rând, nu trebuie ignorate pieţele dezvoltate din America de Nord şi Europa. Vor continua să fie jucători importanţi la nivel global în următoarele decenii, chiar dacă media de creştere va fi în jur de 2%. Analiza PwC arată, de exemplu, că nivelul venitului mediu individual calculat în termeni de putere de cumpărare în 2050 va fi în China de doar 40% din cel din SUA, iar în India doar un sfert. Economiile dezvoltate vor continua să fie, în termeni generali, pieţe cu risc scăzut pentru afaceri date fiind stabilitatea politică şi instituţională de care se bucură.

 

“Experienţa recentă a accentuat faptul că economiile emergente nu au garantată în mod neapărat o creştere economică relativ rapidă, aşa cum putem vedea în cazul Rusiei şi Braziliei, de exemplu. Este nevoie de investiții susținute și eficiente în infrastructură și îmbunătățirea instituțiilor politice, economice, juridice și sociale. De asemenea, este nevoie de deschidere când vine vorba de libera circulaţie a tehnologiei, a ideilor şi a talentelor, care pot fi factori esenţiali pentru a prinde din urmă economiile avansate.

Gradul mare de dependenţă de resursele naturale ar putea  împiedica creşterea pe termen lung în ţări ca Rusia, Nigeria sau Arabia Saudită, dacă nu îşi diversifică în timp economiile. Pe scurt, deşi analiza noastră confirmă faptul că pieţele emergente au potenţial uriaş, ele pot fi de asemenea un teren minat din punct de vedere instituțional – pe care atât managerii, cât şi investitorii, trebuie să păşească prudent”, a conchis John Hawksworth.

 

 

Despre raport: 

  1. PIB calculate la puterea de cumpărare vs. PIB la rate constante de schimb: Nu există o singură metodă corectă de a calcula dimensiunea relativă a economiilor în diferitele etape ale dezvoltării acestora. În funcţie de scopul evaluării, PIB calculat la ratele de schimb sau la paritatea puterii de cumpărare ar putea fi modalităţile cele mai potrivite. În general, PIB calculat la puterea de cumpărare este un indicator mai bun al nivelului mediu de trai sau metoda volumului output-ului sau input-ului, pentru că acestea corectează diferenţele relative de preţ, pe când PIB calculat la rata de schimb este o modalitate mai bună de a evalua dimensiunea relativă a unei pieţe într-un anumit moment. Cu toate acestea, analize istorice au arătat că ratele de schimb au tendinţa, pe termen lung, de a se apropia de paritatea puterii de cumpărare în economiile emergente, pe măsură ce veniturile medii din acestea cresc şi se apropie de cele din economiile avansate. O ecuaţie econometrică folosită de PwC în modelul de creştere pe termen lung folosit, care reflectă această relaţie istorică dintre cele două modalităţi de evaluare a PIB, stă la baza prognozelor din raport privind evoluţia PIB la ratele de schimb. De asemenea, acesta se bazează pe ipoteza obişnuită care arată că ratele la paritatea puterii de cumpărare rămân constante în termeni reali în timp. Prognozele la ratele de schimb au un grad mare de incertitudine, motiv pentru care atât raportul PwC, cât şi comunicatul de presă se concentrează în principal pe prognozele privind evoluţia PIB la paritatea puterii de cumpărare.
  2. Raportul integral The World in 2050 Will the shift in global economic power continue? poate fi accesat la pagina de internet https://www.pwc.com/world2050
  3. Acest raport face parte dintr-un demers mai amplu al PwC de a explora mega tendinţele care vor avea un impact asupra mediului de afaceri la nivel global. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesaţi pagina de internet: https://www.pwc.co.uk/issues/megatrends/index.jhtml
  4. O analiză mai detaliată a potenţialului de creştere al Indiei şi a reformelor necesare pentru materializarea acestui potenţial a fost elaborată în recentul raport PwC Future of India: The Winning Leap care poate fi accesat la pagina de internet: https://www.pwc.in/future-of-india/index.jhtml
  5. Pentru mai multe detalii privind strategiile de afaceri ce trebuie implementate pe pieţele emergente, puteţi accesa pagina PwC Growth Markets Centre: https://www.pwc.com/gx/en/growth-markets-centre/index.jhtml 

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.ro) ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. (M.B.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.