Prin RABLA 2013 au fost cumpărate 13.385 de autoturisme noi, pe baza celor 21.670 de tichete valorice disponibile persoanelor fizice şi juridice care au casat automobile mai vechi de 10 ani. Programul de înnoire a parcului naţional auto a stat însă sub semnul fraudelor dovedite, directorul AFM Bucureşti fiind deferit justiţiei, dar şi un administrator, mai mulţi agenţi de vânzări şi o societate comercială au fost anchetaţi şi trimişi în judecată de DNA, pentru trafic de influenţă. Pe de altă parte, potrivit DRPCIV, până la 30 noiembrie 2013 au fost înmatriculate numai 52.141 de autoturisme noi, în scădere cu 15,37% (61.608 unităţi) faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011, spre deosebire de cele second-hand, al căror număr de 205.063 unităţi a crescut cu 31,52%.
Din cele 23.000 de tichete Rabla oferite anul trecut, 20.000 au fost destinate cetăţenilor, iar restul, firmelor şi instituţiilor. Pentru persoanele fizice au fost împărţite colectorilor autorizaţi 17.000 de tichete în prima etapă, în perioada 19 – 21 iunie, şi 3.000 în a doua, care trebuiau utilizate până la 20 decembrie.
Cât priveşte tichetele destinate firmelor şi instituţiilor publice, au fost disponibile în perioada 10 iunie – 31 octombrie, dar au fost distribuite numai 1.670 dintre cele 3.000 puse la dispoziţie. Cele mai multe au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română – 132, în valoare de 858.000 de lei -, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – 105, în valoare de 682.500 de lei – şi de MApN – 56.
Un singur voucher
Tichetul de 6.500 de lei a fost transferabil, însă, faţă de anii precedenţi, la achiziţionarea unui autovehicul nou nu s-a putut utiliza decât un singur voucher.
Amintim că între anii 2010-2012 au fost distribuite tichete de câte 3.800 de lei, care au putut fi tranzacţionate la liber, cu până la 3 tichete pentru cumpărarea unei maşini noi.
Eco-bonusuri pentru 690 de maşini
În cazul a 690 de maşini noi s-a beneficiat şi de eco-bonusuri – în valoare de 500 de lei, acordate pentru achiziţionarea de autovehicule Euro 6, cu sistem de propulsie hibrid sau al căror motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km.
Tot anul trecut, printr-un alt program al Ministerului Mediului, AFM a pus la dispoziţia celor care au dorit să-şi cumpere un automobil electric 100 de ecotichete în valoare de câte 12.000 de lei. Singurul solicitant a fost Municipiul Moineşti din judeţul Bacău, pentru un singur automobil, municipalitatea obţinând reducerea de 12.000 de lei pentru achiziţionarea autoturismului electric.
Peste 400.000 de rable scoase din uz
De la începerea derulării Programului Rabla, au fost casate, cu tot cu cele 21.67o de anul trecut, 402.612 maşini mai vechi de 10 ani. Astfel, în ediţia 2009 a programului au fost scoase din uz 32.327 de maşini vechi şi s-au cumpărat tot atâtea.
În 2010 au fost casate prin Programul “Rabla” 186.854 de maşini şi cumpărate aproape 63.000 de autoturisme noi, faţă de prin
În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate circa 39.216 vehicule noi.
În 2012 au fost casate 44.857 de autovehicule uzate şi achiziţionate 15.149 de maşini noi.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU