Rabla 2015: Mai multe tichete și eco-bonusuri

Anul acesta vor fi emise 25.000 de tichete pentru programul Rabla, cu 5.000 mai multe decât anul trecut dar la aceași valoare de 6.500 lei, și 1.600 de eco-bonusuri (față de 800), cu valoare triplată, de la 500 la 1.500 de lei, potrivit Ghidului de finanţare lansat astăzi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.

Bugetul pe 2015 al programului Rabla este de 200 de milioane de lei, cu 33% mai mare față de anul trecut, a anunţat ministrul Graţiela Gavrilescu.

Astfel, vor fi acordate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice. Ca şi anul trecut, prima de casare va fi acordată sub formă de tichet electronic, pentru maşini mai vechi de 8 ani.

Prima de casare este transmisibilă dar eco-bonusul nu se acordă dacă maşina nouă nu este cumpărată de aceeaşi persoană care a dat-o la Remat pe cea veche.

Eco-bonusul va fi acordat la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid sau unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, în condiţiile în care înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a acestuia are loc până la 31 august 2015.

Se pot cumula maxim două eco-bonusuri.

În 2014 au fost casate 20.391 de maşini vechi (17.030 de către persoane fizice şi 3.361 de persoane juridice. În top se plasează Bucureştiul, unde au fost casate 4.607 de maşini şi cumpărate 6.041, urmat de jud. Prahova – 1.045 casări și 987 cumpărări – şi de Argeş – 998 de casări și 929 cumpărări.

Printre persoanele juridice beneficiare au fost DRPCIV, care a obţinut 429 de tichete, CNADNR (123) şi Secretariatul General al Guvernului, care a obţinut 51 de tichete, folosite pentru achiziţia de maşini Dacia Duster pentru Republica Moldova.

Din 2009 de când a început Programului RABLA au fost casate în 5 ani (până în 2014) 402.522 de maşini uzate şi au fost cumpărate aproape 165.000 de vehicule noi. Cu tot cu cele din 2014, au fost casate 422.913 de mașini.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.