Sute de dosare penale au fost deschise in 15 judete unde, in anumite localitati, rata de participare la vot a depasit 100 si chiar 200% la referendumul de destituire a presedintelui suspendat Traian Basescu. Exista peste 500 de dosare penale – majoritatea la Parchetul General si 10 la Directia Nationala Anticoruptie (DNA). Sunt infractiuni de vot multiplu, instigare de vot multiplu, turism electoral, scoaterea cu forta a oamenilor la urne etc. Nici primarii care s-au plimbat cu urnele prin sat nu scapa de anchetatori. Toti sunt pusi sa jure cu mana pe Biblie. Inclusiv miercuri, de Sfanta Maria Mare, procurorii si-au continuat ancheta cu Biblia, motiv pentru unii baroni locali sa reclame ca le-a fost intrerupta slujba de la biserica. Insa efectul a fost maxim pentru anchetatori.
Baronii locali sunt disperati, iar in zilele urmatoare sunt asteptati la audieri la DNA purtatori de nume sonore in PSD: Liviu Dragnea (presedintele Consiliului Judetean Teleorman), Marian Oprisan (CJ Vrancea), Nicusor Constantinescu (CJ Constanta), anunta Evenimentul Zilei.
Cei 3 presedinti de consilii judetene sunt acuzati ca s-au folosit de influenta politica pentru a obtine victoria la referendum. DNA considera in neregula faptul ca in judetele Vrancea si Teleorman, spre exemplu, prezenta la vot a fost foarte mare, de peste 70%, si considera ca acest lucru a avut la baza mijloace frauduloase.
Cele mai multe dosare penale au fost deschise de Parchetul de pe langă Judecatoria Craiova – 34 de cauze, Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste – 29, Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani – 22, Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria – 21, Parchetul de pe lângă Judecatoria Gaeşti – 18, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta – 16, Parchetul de pe langa Judecătoria Iasi – 12, Parchetul de pe langa Judecatoria Tecuci – 11, Parchetul de pe langa Judecatoria Bailesti si Parchetul de pe langa Judecatoria Racari – cate 10 dosare, Parchetul de pe langa Judecatoria Panciu (jud. Vrancea) – 6 dosare etc., potrivit gandul.info.
Din teritoriu vin presiuni din ce in ce mai mari catre presedintele interimar Crin Antonescu si premierul Victor Ponta. In ultimele lor declaratii publice de miercuri, acestia au incercat sa linisteasca apele. Demersul lor pare insa tardiv, probele fiind mai mult decat concludente, potrivit anchetatorilor.
Magda SEVERIN