Renault, pe covorul roşu al Festivalului de la Cannes 2014 unde se aniversează centenarul Charlot

Renault este partener al Festivalului de la Cannes încă din 1983, împărtăşind pasiunea pentru cinema de peste 110 ani, iar anul acesta, la cea de-a 67-a ediţie, va aniversa un centenar de la apariţia personajului „Vagabondul” – cunoscut sub numele de „Charlot” în Franţa şi ţările francofone, prin scurt-metrajul „The Innovators”, sub bagheta lui Carmen Chaplin. Pe muzica lui David Bowie, unul dintre starurile filmului este chiar Renault Twin’Z.

Renault colaborează cu Dolorès şi Carmen, nepoatele lui Charlie Chaplin, pentru producţia „The Innovators”, un scurt-metraj futurist de 12 minute. O parte din secvenţele din film au fost turnate la RenaultTechnocentre din Guyancourt, cele în care  actriţele se deplasează la bordul modelelor Renault, cum ar fi concept-car-ul Twin’Z. Totul a fost orchestrat pe muzica lui  David Bowie, „Space Oddity”!

Maşina oficială

Anul acesta, Renault a dublat flota de vehicule dedicată Festivalului de la Cannes. Nu mai puţin de 210 vehicule – 70 Renault Latitude şi 140 Espace – vor însoţi în fiecare zi vedetele, organizatorii şi partenerii pâna la covorul roşu.

În plus, publicul larg va putea descoperi şi  testa la bordul lui Renault Twizy, un cvadriciclu 100% electric, o solutie de mobilitate economică şi ecologică.

renault

Pentru cea de a 67- a ediţie a Festivalului de la Cannes, Renault în colaborare cu  Orange va oferi pasagerilor din maşinile flotei oficiale conectivitate permanentă la Internet. Datorită acoperirii 4G în regiune a operatorului Orange, routerul mobil Domino 4G Airbox plasat în vehicule va permite conectarea WiFi pe timpul deplasării către Cannes.

O pasiune de peste 110 de ani

O istorie de peste un secol uneşte Renault de ce-a de a 7-a artă, cinematografia, începând cu primul film al fraţilor Lumière, când Auguste Renault îşi făcea apariţia la volanul  unei Voiturette tip A, la primele studiouri de cinema instalate la Billancourt între1885 şi 1898, în vecinătatea uzinelor Renault. Această apropiere a creat legături unice. Astăzi, 200 de producţii de televiziune şi cinema au fost turnate în fiecare an cu o  flotă dedicată de 40 maşini Renault.

renault cannes

Renault este astăzi un partener privilegiat la  marile festivaluri de cinema organizate la Lyon, Deauville, Angoulême, Cabourg, Marrakech şi de curând la festivalul  „Mostra”  din Veneţia. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.