Gerul va pune stăpânire pe România până sâmbătă, 15 decembrie, când temperaturile nu vor depăşi zero grade ziua şi cele nocturne vor coborî până la -15 de grade Celsius în marea majoritate a ţării. Valorile sunt mult mai mici decât cele normale pentru această perioadă, însă de duminică până în Ajunul Crăciunului vom avea şi temperaturi diurne pozitive. Ninsorile vor fi în general slabe, în 11-13 decembrie şi 15-17 decembrie. Informaţii despre cum va fi vremea în fiecare regiune a ţării în intervalul 11-23 decembrie a oferit Administraţia Naţională de Meteorologie, pe baza unei estimări realizate folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
În BANAT, până în 14 decembrie va fi mai rece decât în mod normal, cu temperaturi negative zi şi noapte: cele diurne vor fi între -5 şi -2 grade, iar cele nocturne, între -15 şi -5 grade. Între 14 şi 16 decembrie se va înregistra o încălzire, iar din 17 decembrie şi până în 23 decembrie maximele vor fi permanent pozitive, până în jur de 5 grade. Noaptea vor fi între -3 şi 0 grade.
Precipitaţiile, slabe şi mai ales sub formă de ninsoare, au probabilitate de apariţie mai mare în 11-13 decembrie şi 15-17 decembrie.
În CRIŞANA, maximele vor atinge abia -7 şi -4 grade, apoi, între 14 şi 16 decembrie se va înregistra o creştere spre valori maxime medii de 3…4 grade, care se vor menţine până pe 23 decembrie. Minimele din intervalul 10-13 decembrie vor înregistra între -15 şi -7 grade, iar până în data de 16 decembrie vor urca până în jur de -2…0 grade.
Vor cădea ninsori slabe între 11-13 decembrie şi 15-17 decembrie.
În TRANSILVANIA, vremea va fi deosebit de rece până în 15 decembrie, cu temperaturi maxime între -8 şi -4 grade şi minime între -15 şi -5 grade. Din 15 – 17 decembrie însă vor oscila între -1 şi 2 grade ziua şi -6…-2 grade noaptea.
Vor fi ninsori slabe, cu probabilitate în intervalele 10-12 decembrie şi 15-18 decembrie.
În MARAMUREŞ vor fi între -7 şi -5 grade ziua şi între -14 şi -6 grade noaptea până în 15 decembrie, după care maximele vor fi permanent pozitive, până în jur de 3 grade. Cele nocturne, deşi negative, vor creşte din 16 decembrie până la -5 şi -2 grade.
Vor fi posibile aproape zilnic ninsori, în general slabe, în zilele de 11 şi 12 decembrie şi în intervalul 14-18 decembrie.
În MOLDOVA, până în 14 decembrie, temperaturile diurne vor scădea la -8 grade iar cele nocturne vor fi cuprinse între -14 şi -6 grade. După aceea, vor oscila între -2 şi 2 grade ziua şi între -7 şi -2 grade noaptea.
Temporar va ninge, cu probabilitate mai mare. Ninsorile, trecător, pot fi mai însemnate cantitativ în 11-12 decembrie şi 15-18 decembrie.
În DOBROGEA, până în 14 decembrie vor fi ziua -2 grade şi -10 grade noaptea, apoi vor creşte până la 4-7 grade ziua şi la -2…3 grade noaptea.
În 11 şi 12 decembrie va ninge, iar în intervalul 15-19 decembrie sunt posibile ploi şi lapoviţă.
În MUNTENIA, până în 14 decembrie vor fi ziua între -5 şi -2 grade, iar noaptea între -14 şi -4 grade. Din 15-16 decembrie, temperaturile vor urca până în jur de 4 grade. Minimele nocturne vor fi, în medie, între –6 şi -1 grad.
Vor fi ninsori cu probabilitate mai ridicată de apariţie între 11-12 decembrie şi 15-19 decembrie.
În OLTENIA, până în 14 decembrie vor -5 grade ziua şi -4…-15 grade noaptea. În 15 şi 16 decembrie temperaturile vor urca la -2…2 grade ziua şi la -10…-4 grade noaptea. Din 17 decembrie până în 23 decembrie, valorile termice diurne vor oscila între 1 şi 4 grade, iar cele nocturne vor situa între -5 şi -2 grade.
Pe 11 decembrie şi în intervalul 15-19 decembrie vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, care trecător pot fi mai însemnate cantitativ.
La MUNTE, până în 14 decembrie vor fi între -14 şi -6 grade ziua şi între -18 şi -8 grade noaptea, mai frig decât normal. Între 15 şi 23 decembrie regimul termic va reveni la maxime de -4…0 grade ziua şi -10…-5 grade noaptea.
Temporar va ninge, posibil mai însemnat cantitativ pe data de 11 decembrie şi în intervalul 15-17 decembrie. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU