Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) va plăti societății Astra 6,59 milioane de lei pentru asigurarea salariaţilor în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare.
Încheiată pentru o perioadă de 12 luni, poliţa a fost atribuită prin licitaţie la finele lunii ianuarie, alți ofertanți fiind Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă.
Poliţa are o sumă asigurată de 572,8 milioane de lei şi reprezintă 36 de salarii de bază valabile la data producerii evenimentului, cu sporurile, indemnizaţiile şi adaosurile permanente, precum şi sporurile specifice profesiilor beneficiare, mai puţin cota de impozit şi contribuţiile sociale pentru un număr de 1.118 salariaţi, din care controlori de trafic aerian – 622.
Anterior, riscul de pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare al salariaţilor ROMATSA a fost acoperit de Astra pentru 3,48 milioane de lei.
În perioada 2009 – 2013, conform datelor din caietul de sarcini al licitaţiei, suma totală plătită de asigurători în cazul pierderii licenţei, brevetului sau certificatului de funcţionare de către salariaţii ROMATSA s-a ridicat la 1,99 milioane de euro.
Peste 1.000 de angajați
Aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, ROMATSA a fost înfiinţată în anul 1991 şi activează în domeniul serviciilor de trafic aerian, furnizate aeronavelor civile care survolează spaţiul aerian al României şi numără peste 1.000 de angajaţi.
Astra Asigurări este unul din primii cinci asigurători locali şi are ca acţionari societăţile The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, condamnat în primă instanță la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru mituirea mai multor judecători în dosarele sale de insolvenţă.
Astra, de 1 an în procedură de redresare financiară
În februarie 2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, a suspendat dreptul de vot al acţionarilor şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special.
Prin instituirea procedurii de redresare financiară, ASF a solicitat asigurătorului majorarea capitalului social cu 490 milioane de lei în următoarele 12 luni, din care 70 milioane de lei într-o primă fază. Creşterea capitalului social a fost inclusă în planul de redresare a Astra, aprobat de ASF în aprilie 2014. (M.S.)