ROMBUS TRANSPORT – Compania care introduce clasele în transportul autohton

Membră a Holdingului Touring Eurolines, Rombus Transport este una dintre companiile în jurul cărora s-a dezvoltat transportul internaţional de pasageri în România. Orientarea către client şi introducerea de sisteme noi pentru satisfacerea acestuia, chiar înainte ca beneficiarul să o ceară, sunt elemente definitorii în activitatea transportatorului.

 

Eurolines România şi-a început activitatea în 1995, iar din 1997 este membru al celei mai mari organizaţii europene de transport rutier de persoane – Eurolines Organization. În România, Eurolines este unul dintre cei mai importanţi transportatori internaţionali de persoane şi deţine o importantă reţea de agenţii de turism proprii.

Rombus Transport (RBT) a fost înfiinţată în anul 1999, iar principalul obiect de activitate este transportul de persoane. În anul 2007, o dată cu înfiinţarea Holdingului Touring Eurolines, RBT preia în exclusivitate flota de autocare aparţinând firmelor Touring Europabus România, Bus Travel Trans şi Alvido. Touring Europabus România, care gestionează liniile internaţionale şi agenţiile, devine, în acest context, client unic pentru Rombus Transport. „Noi închiriem autocarele pentru Touring, unde funcţionează două departamente destinate curselor regulate şi traficului ocazional. Chiar dacă este vorba despre două companii care funcţionează în cadrul aceluiaşi holding, tarifele practicate sunt competitive pentru piaţă, în condiţiile în care includ toate costurile şi o marjă de profit care să ne asigure dezvoltarea. Tarifele se negociază la nivel de manageri şi nu mă simt deloc avantajat. La nivel de grup, beneficiez de alte avantaje“, ne-a explicat Cristian Băciucu, director general Rombus Transport, menţionând că atât vânzările cât şi interfaţa cu clienţii sunt asigurate prin intermediul grupului. „Eurolines a însemnat încă de la început o aventură, un risc asumat cu scopul de a construi şi apoi consolida o firmă de transport care să se caracterizeze prin calitate maximă în toate domeniile de activitate: curse de linie, curse ocazionale, servicii turistice şi rent-a-car. Ne mândrim cu cea mai bună structură de distribuţie pentru serviciile pe care le oferim: 78 de agenţii Eurolines în România, Germania şi Republica Moldova, un număr considerabil de parteneri“, a mai arătat Cristian Băciucu.

Ţinta: echilibrul perfect calitate – preţ

Concret, flota Rombus Transport se ridică la 33 de autocare, în condiţiile în care din echipa companiei fac parte 96 de şoferi. Numărul total al angajaţilor se ridică la 120, cifră care include pe lângă şoferi, mecanicii din service-ul propriu (atestat RAR) şi personalul TESA. „90% dintre reparaţiile la autocarele din parc le realizăm în cadrul service-ului nostru. Ţinând cont de numărul mare de kilometri parcurşi de parc este o variantă mai rentabilă pentru firmă. Este vorba despre 5 milioane de kilometri pe an“. Directorul general Rombus Transport a menţionat că parcul se află într-o perioadă de înnoire. În 2013 au fost achiziţionate 4 autocare, în 2014 s-au investit peste 2 milioane de euro într-un parc de 8 autocare, care vor fi livrate în mai. De altfel, aceste 8 autocare, marca Beulas Glory (pe şasiu de Scania), vor marca o premieră pentru piaţa românească, introducând conceptul de clase şi în transportul rutier. „Am achiziţionat aceste autocare special pentru anumite curse, pe baza unor studii asupra pasagerilor realizate anul trecut. De exemplu, clientul îşi doreşte servicii suplimentare, iar în acest context vor exista la bord automate de sandwichuri şi sucuri, în condiţiile în care toate autocarele noastre oferă pasagerilor conexiune la internet pe teritoriul României“, a precizat Cristian Băciucu, adăugând că în cadrul grupului funcţionează un proiect care colectează vocea clientului oferind informaţii importante cu privire la aşteptările sale. În plus, două dintre autocarele noi vor fi prevăzute cu locuri speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi. De altfel, un proiect la nivel internaţional al organizaţiei Eurolines impune membrilor adaptarea mijloacelor de transport în acest sens încă înainte de intrarea în vigoare a legislaţiei europene din domeniu. Tot în direcţia în care grupul încearcă să fie cu un pas înaintea cererilor clientului, a fost implementată o aplicaţie care le permite celor care aşteaptă un pasager Touring să vadă în timp real, prin intermediul Internetului, unde se află autocarul. Vehiculul poate fi vizualizat inclusiv pe o hartă şi poate consulta o estimare a orelor în care se ajunge în staţii. „În cadrul Eurolines se încearcă un sistem unificat cu ceilalţi parteneri din Europa, astfel încât pentru un pasager care merge în Londra şi are legătură la Bruxelles, cursa să fie vizibilă până la destinaţie“.

Fără rabat la siguranţă

Siguranţa reprezintă, fără îndoială, unul dintre obiectivele principale ale Rombus Transport. „Nu facem rabat în ceea ce priveşte starea tehnică a autocarelor, pregătirea echipajelor şi curăţenia mijlocului de transport. Săptămânal sunt organizate întâlniri cu şoferii, în cadrul cărora se discută cu persoane bine pregătite în domeniu, inclusiv probleme de legislaţie, conducătorii auto putând comunica, totodată, problemele apărute. În cadrul aceloraşi discuţii, sunt prezentate practicile care trebuie adoptate în relaţie cu clienţii. În plus, pasagerilor li se recomandă prin intermediul unui filmuleţ care rulează în autocar (asemănător celor din avioane) să poarte centura de siguranţă.“ Directorul general Rombus Transport a mai adăugat că din 2013 a fost început cu UNTRR au program de training privind condusul economic. În paralel, în vara anului trecut, Rombus Transport a implementat un sistem de monitorizare a flotei de autocare: WebEye. Sistemul permite monitorizarea întregii flote, cu o actualizare de 15 secunde naţional şi 60 de secunde internaţional, precum şi comunicarea în timp real cu şoferii, prin intermediul mesajelor. Sunt transmise atât date privind viteza cât şi cu privire la consumul de combustibil, fiind înregistrate economii la acest capitol după implementarea sa. În ceea ce priveşte următorii 10 ani, Cristian Băciucu vede înlocuirea treptată a transportului regulat, care reprezintă astăzi 90% din activitatea companiei, cu transportul ocazional. „Transportul regulat nu va mai reprezenta o opţiune de călătorie, decât pe distanţe scurte. Noi vom fi suport pentru turism. O să scadă numărul liniilor şi o să crească partea de transport turistic. Iar noi ne vom adapta nevoilor. Trebuie găsit un mix între liniile regulate şi cursele ocazionale interne şi externe. Din punctul de vedere al flotei, mă văd cu un parc de 20 de autocare noi, de cel mult 3 ani, specializate în curse ocazionale“, a concluzionat directorul general Rombus Transport.

Cristian Băciucu, director general Rombus Transport:

„Avem un sistem de evaluare a performanţei, în cadrul căruia, de 2 ori pe an, se face măsurarea a 4 tipuri de obiective: financiare, orientate către client, pe învăţare şi pe procese şi proceduri.“

 

„Pe lângă flota Rombus Transport, grupul lucrează cu alte 40 de autocare subcontractate, branduite şi conectate la sistemul nostru de monitorizare.“

 

Organizaţia Eurolines – Cifre cheie

Destinaţii: 500

Ţări acoperite: 33

Număr de clienţi transportaţi anual: 3,5 milioane

Kilometri parcurşi: 110 milioane

Flota proprie şi subcontractată: 70

 

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.