Rovinietele emise în perioada 23 – 30 octombrie 2012 se vor considera valabile cu condiţia să fie achitate pentru categoria corespunzătoare vehiculului (conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare) şi în situaţia în care nu există informaţii despre numărul de identificare al vehiculului. Motivul este că baza de date a DRPCIV nu va fi actualizată săptămâna viitoare cu informaţiile privind înmatricularea vehiculelor. În aceste condiţii, la emiterea rovinietelor nu se va putea realiza automat încadrarea vehiculului în categoriile prevăzute de legislaţia în vigoare şi, în cazul rovinietelor cu perioadă de valabilitate mai mică de 12 luni, nu se va înscrie numărul de identificare al vehiculului, anunţă CNADNR .
Responsabilitatea stabilirii categoriei vehiculului (conform clasificării prevăzute în anexa nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare), revine în exclusivitate solicitantului, precizează CNADNR, într-un comunicat remis redacţiei.
„Având în vedere aspectele menţionate anterior, CNADNR SA atrage atenţia utilizatorilor asupra faptului că, la emiterea rovinietelor cu perioada de valabilitate de 12 luni, personalul distribuitorului poate solicita, în vederea introducerii numărului de identificare al vehiculului, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a vehiculului”, se mai arată în comunicat. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU