Rute alternative pentru transportatori la traversarea Timişoarei-şantier

Şantierul ce va paraliza circulaţia în centrul Timişoarei începând din 18 noiembrie va da bătăi de cap şoferilor, furnizorilor de mărfuri din oraş şi transportatorilor aflaţi în tranzit prin municipiul de pe Bega. Aceştia trebuie să aibă nervi de oţel pentru a putea traversa Timişoara dintr-un capăt în altul, iar pentru a evita haosul ce se va instala în trafic – existent şi în prezent pe traseul de tranzitare a oraşului -, ei sunt sfătuiţi de un cititor fidel al Ziua Cargo să folosească rutele alternative recomandate până în prezent atât la plecarea din Timişoara, cât şi la venirea spre Timişoara.

„Le reamintesc aceste rute alternative: şoferilor care pleacă sau vin în zona de sud a Timişoarei, începand de la intersecţia B-dul Liviu Rebreanu cu Calea Şagului, zonele industriale din Calea Şagului, Freidorf, Vama Timişoara li se recomandă următoarele rute spre Bucuresti, Craiova, Deva, Cluj Napoca, Sibiu, Târgu Jiu şi retur:

  • Timişoara – Şag – Voiteg – Bocşa – Reşiţa – Caransebeş – Orşova – Craiova – Bucureşti;
  • Timişoara – Şag – Voiteg – Bocşa – Reşiţa – Caransebeş – Haţeg – Simeria – Deva;
  • Timişoara – Şag – Voiteg – Bocşa – Reşiţa – Caransebeş – Haţeg – Orăştie – Sebeş – Cluj Napoca;
  • Haţeg – Orăştie – Sebeş – Sibiu;
  • Haţeg – Petroşani – Târgu Jiu (30 tone MTMA la Bumbeşti Jiu)

şi retur pe aceste rute spre Timişoara. Unele rute presupun un ocol mai mare, dar timpii pierduţi şi consumul mai mare de combustibil în blocajele din trafic din cauza lipsei centurii de sud-est a Timişoarei fac viaţa grea mai ales pentru şoferii de TIR care vor simţi din plin aceste restricţii. Rămâne la atitudinea şoferilor şi transportatorilor să aleagă şi sa decidă”, ne transmite cititorul nostru R.D., căruia îi mulţumim. (M.S.)

1 COMENTARIU

  1. Pentru a se orienta transportatorii cu privire la asezarea firmelor in zona de sud a Timisoarei la venire si la plecare si pentru a nu mai traversa orasul daca nu este necesar, cu exceptia celor care merg spre sau vin dinspre Arad, Cenad si Jimbolia care trebuie sa traverseze Timisoara spre sud, ne avand alte rute ocolitoare, in zona intersectiei B-dul Liviu Rebreanu cu Calea Sagului se afla firmele: Profi, Kaufland si Lidl. La iesirea din Timisoara dupa pasaj se afla reprezentantele auto, spre Freidorf alte firme cum ar fi Elba, etc. iar la iesirea din oras spre Sag sunt firmele: Arabesque, Real, Praktiker, Baumax, Metro si Vama Timisoara. Asadar transportatorii care furnizeaza marfuri la aceste firme nici nu mai trebuie sa intre in Timisoara spre intersectiile cu restrictii si sa foloseasca rutele recomandate de cititor, chiar daca ruta spre Deva este mai lunga, vor castiga timp pretios si combustibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.