„Duba asta are FRC-ul expirat!”
Participam la un eveniment și un prieten mi-a atras atenția asupra mașinii folosite pentru aprovizionarea localului.
În România, nu trebuie să cauți prea mult pentru a găsi mașini frigorifice cu FRC-ul expirat și cred că nu sunt prea mulți cei care dau atenție unui asemenea detaliu.
M-a surprins, însă, propria reacție. Mi-au venit imediat în minte multe alte probleme cu care se confruntă transporturile.
Probleme mult mai grave și cu impact major asupra siguranței rutiere, precum și a mediului concurențial. (ne)Respectarea timpilor de odihnă pentru șoferi, supraîncărcarea camioanelor, „economiile” realizate la capitolul asigurări (chiar și la cele obligatorii), amânarea reparațiilor și/sau rea lizarea acestora în condiții improprii… Acestea sunt probleme serioase, așa că… FRC-ul poate să mai aștepte.
Dar apoi am realizat că nu este normal să gândesc așa.
Transportul rutier reprezintă o activitate vitală pentru economie! Nimeni nu poate contesta acest aspect, însă… transportul mai este business?
Mi-a revenit în minte o poveste spusă la Gala RTCY… O abordare comercială „grăbită” poate influența iremediabil partea operațională.
Am cunoscut patronul firmei de transport despre care am povestit cu mai mulți ani în urmă. Era bucuros și își freca mâinile. Principalul lui client avea majoritatea curselor către o destinație de unde găsea cu mare greutate marfă pentru retur. Era pentru el ca un ghimpe în coaste. Însă acum rezolvase problema. Găsise un client care îi acoperea cursele de întoarcere aproape în întregime, iar pentru a-l convinge oferise un tarif foarte bun – puțin sub costuri, dar, împreună cu ceea ce primea de la primul client, ieșea foarte bine.
Nu au trecut nici opt luni și lucrurile s-au schimbat semnificativ… și nu în bine. Un alt transportator a aflat ce tarife practică cu clientul lui principal și a venit cu o ofertă mai bună… mult mai bună. Având în vedere relația lungă, clientul nu a vrut să renunțe în totalitate la primul transportator, însă l-a chemat la „renegocieri”. Doar nu putea să plătească peste prețul „uzual” al pieței. Este o chestiune de principiu!
Patronul primei firme de transport a acceptat reducerea… nici al doilea transportator nu a ieșit prea bine – a descoperit că făcuse niște calcule greșite și înregistra pe noile curse unele cheltuieli pe care nu le prevăzuse.
Credeți că au dat faliment? Nu! În povestea asta nimeni nu dă faliment, însă…
A apărut un al treilea transportator… genial, în felul lui. A realizat că negocierea unui tarif corect este cel mai neplăcut aspect în viața de transportator. Așa că a luat pur și simplu cel mai mic tarif practicat pe piață și a gândit o schemă care să îl facă profitabil. La final, nu se mai putea pune problema de corectitudine fiscală, sau respectarea legislației în transporturi (nici măcar motorina sau piesele pentru vehicule nu mai pot avea provenien ța firească), însă „strategul” nostru a numit rezultatul final „business model”. Apoi, realizând că este prea riscant să îl practice chiar el, a început să îl exporte, ca pe o franciză, către alți transportatori (și nu doar tracționiști). Toată lumea a fost primită la „masa îndestulării”, acolo unde presiunea insuportabilă a negocierilor de tarife poate fi uitată.
Clienții, asaltați cu oferte atât de bune, or fi spus: „Opriți-vă, zăpăciților, că o să dați cu toții faliment!”
Poate! Însă, la final, și ei și-au frecat mâinile, raportând reduceri nesperate ale costurilor cu transportul.
Cine este de vină? Cu toții au reacționat corect, pe moment, țintind strict propriile lor interese.
Am întrebat mai mulți transportatori, care într-un fel sau altul ating acest fenomen (probabil, toată lumea este afectată), dacă există vreo soluție? Majoritatea blamează autoritățile și, în același timp, le cer ajutorul. Zic ei că doar prin controale puternice se poate stopa acest fenomen. Ba, chiar, unii consideră că firmele care fac așa ceva ar trebui închise.
Experiența îmi spune că atunci când un lucru rău dispare, de obicei ceva și mai rău îi ia locul. Există o logică aici – dacă putea funcționa ceva mai bun, ar fi apărut înainte ca răul să fie stârpit.
Oricum, autoritățile europene, dar și autohtone, par să intensifice controalele, deci… să așteptăm!
Am încercat împreună cu un manager din zona clienților de transport să tragem o concluzie legată de situația tarifelor practicate astăzi. Și, fără a avea pretenția unei analize elaborate, am fost de acord că, în medie, pentru a avea premisele unui transport civilizat (legal), tarifele de transport ar trebui să crească cu cel puțin 30%, iar bugetele destinate transportului, prognozate de clienți, ar trebui să se duble e (programele gândite astăzi sunt, adesea, nerealiste și ar fi nevoie de o majorare a numărului de camioane și de șoferi).
Sigur, dacă la anul ne lovește, în sfârșit, o nouă criză, putem rămâne liniștiți, aici unde suntem acum. Instinctul de conservare preia controlul și fiecare se descurcă așa cum poate. Când supraviețuirea firmei este în joc, nu mai este loc pentru judecăți morale și, poate, nici legale.
Dar dacă nu vine criza? Semne sunt, însă, în acest moment, par mai de grabă să se dilueze, decât să se întărească.
Nu a fost nevoie decât de un an sau doi de criză pentru a învăța să ne descurcăm într-un mediu ostil, însă după aproape zece ani de creștere, încă sunt doar o minoritate cei care și-au schimbat atitudinea pentru noile condiții, mai prielnice. Prea mulți continuă să ia decizii de parcă ar fi în permanență la ananghie, chiar și atunci când nu sunt.
Evoluția/îmbunătățirea nu poate fi bruscă și reprezintă o mare problemă faptul că este aproape imposibil să fim 100% sinceri unii cu alții. De aceea, mă gândesc că primele întrebări ar trebui să ni le punem în gând. Iată două exemple:
„Ce ar spune clientul principal dacă ar ști tarifele oferite unuia secundar?”
„Deciziile luate de acum înainte vor aduce mai multă sau mai puțină siguranță pe șosea?” Și dacă s-o întâmpla să nu vină criza nici anul viitor, poate mai relaxăm puțin nodul de la cravata calculelor financiare și ne aplecăm atent pe zona de siguranță și securitate.
Cifrele ne-au adus în pragul crizei, principiile corecte ar putea schimba lucrurile, iar anul 2020 ar trebui să fie dedicat siguranței în transporturi.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
