Săptămâna alegerilor fără alternativă

Campania electorală se apropie de sfârşit, am intrat în ultima săptămână dinaintea alegerilor. Românii nu prea au de ales: aceiaşi politicieni, puţine promisiuni – din care pe sfert vor fi onorate -, soluţii ioc. USL o ţine langa cu suspenarea preşedintelui Traian Băsescu şi pare că are o singură temă: Ponta premier. ARD tot aminteşte cum adversarii au încălcat statul de drept în vară şi cum o vor face şi după alegeri. PP-DD, intrat deja în cărţi cu procente consistente, aşteaptă să treacă hopul din 9 decembrie şi să vadă de cine se va lipi la putere. UDMR are un candidat „puşcăriabil”: Laszlo Borbely, în jurul căruia deputaţii USL au făcut scut să nu ajungă în faţa justiţiei. Cazul lui va atârna greu în viitoarele negocieri, dar mai mult ca sigur că ungurii nu vor rata guvernarea. 

Au trecut 3 săptămâni de campanie şi românii n-au înţeles mare lucru: promisiuni vagi şi o singură certitudine, pe care mai mult o intuiesc: va urma un an greu, cu criză economică şi politică – cel puţin până la formarea noului Guvern.

Cei 1,2 milioane de bugetari, priviţi cu mare grijă de politicieni pentru că se duc disciplinaţi la vot, sunt cam singurii luaţi în seamă în astfel de momente.

Bugetari, rezervişti, revoluţionari, etern în spinarea mediului privat

Ceilalţi 3 milioane de angajaţi din mediul privat, care ţin în spate restul de 15 milioane de români – bugetari, pensionari, copii -,  nu există, ca de obicei, în ochii viitorilor aleşi.

Mai sunt două categorii care aşteaptă bani de la cei care duc în spinare economia acestei ţări: 30.000 de membri ai „armatei” lui Mircea Dogaru, care cer revenirea la pensiile speciale, şi circa 17.000 de revoluţionari ce vânează reluarea indemnizaţiilor.

Cu aceştia din urmă lucrurile se rezolvă mai uşor: Legea 410/2011 emisă de Guvernul Boc prin care li s-au suspendat plăţile în 2012 încetează să-şi facă efectul în ianuarie 2013, aşa că revoluţionarii îşi vor primi banii pe tăcute.

Cu rezerviştii va fi mai problematic, întrucât trebuie modificată Legea pensiilor; un proiect de act normativ se află în lucru la Camera Deputaţilor, dar USL aşteaptă să treacă alegerile ca să nu-i enerveze pe români cu aprobarea revenirii la pensiile nesimţite.

Lipsă de soluţii

O perioadă ternă, fără dezbateri televizate pe probleme concrete şi, mai ales, fără soluţii oferite de candidaţi, se încheie fără ca eu să fi aflat ce alternativă am.

De pe întreg blocul din faţă îmi rânjeşte Crin, deşi nu candidează în colegiul meu din Sectorul 3. Pe panoul de afişaj publicitar de sub balcon îşi dau ultima suflare Blaga şi MRU, aşteptând să le pornească cineva inima.

La intersecţie, noul primar Negoiţă a adus două corturi cu mult înainte de începerea campaniei, pe motiv că a început el alta, de curăţenie. Consiliul local a decis ca noi să nu mai plătim gunoiul menajer, iar edilul ţine morţiş să ne anunţe pe fiecare locuitor din sector despre acest lucru, cu pliante şi alte materiale promoţionale plătite tot din buzunarul nostru la bugetul primăriei. Este un tertip ieftin pentru a-şi ajuta colegii de partid.

De ceva timp, pe una din laturile corturilor au apărut candidaţii USL la Senat şi Camera Deputaţilor. Fiind însă flancaţi de Ponta şi Antonescu în mărime mai mult decât naturală, cei doi pretendenţi sunt eliminaţi, practic, din privirile trecătorilor.

ARD pare că nu are candidaţi în acest colegiu; cât e bulevardul de lung, nicio figură cu inima oprită nu apare pe vreun afiş. PP-DD este şi el  inexistent. Niciun independent. Ar merita efortul să-i căutăm pe internet? Şi dacă i-am găsi, ne-ar spune ceva?

Cu siguranţă nu, atât timp cât întreaga clasă politică, beneficiară a funcţiilor importante de la stat – cu familii cu tot – este focusată pe bugetari şi pe cât să le dea la salariu.

Când ai lucrat toată viaţa la stat şi eşti obişnuit să ţi se dea, nu te interesează că banii vin din taxele şi impozitele celor din mediul privat, care au supravieţuit şi, mai mult, au trecut această ţară prin criză.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.