UPDATE 4! Scor EGAL între Ponta şi Iohannis în Turul 2, până la ora 19.30. MAE şi-a bătut joc din nou de Diaspora

Victor Ponta şi Klaus Iohannis se bat la scor egal pentru prezidenţiale: 50% contra 50%, potrivit măsurătorilor exit-poll până la ora 19.30, prezentat de Realitatea TV. Rezultatele sunt numai cele de pe teritoriul României, iar trendul este ascendent pentru candidatul ACL, care va cumula cel puţin 2 procente din diaspora. Prezenţa la vot a fost surprinzător de mare în cel de-al doilea tur de scrutin. Din păcate, blocajul MAE s-a repetat în străinătate la scară mult mai ridicată faţă de turul 1: zeci de mii de români se află în continuare la cozi kilometrice în faţa secţiilor de votare din Paris, Londra, Munchen, Torino, Tivoli, Padova, Viena, Stuttgart, Madrid, Dublin – potrivit Realitatea TV, care are corespondenţi ce trimit imagini de la faţa locului.

UPDATE 19 noiembrie: BEC a publicat rezultatele finale: Klaus Iohannis a obţinut 54,43% din voturi (6.288.769 voturi), iar Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi).

Prezenţa la vot la vot a fost de 64,10% (11.453.922 alegători).

În total au votat 11.553.152 de români, dar 166.111 (1,41%) de voturi au fost nule.

În Diaspora au votat 379.116 români.

UPDATE 16 noiembrie: Iohannis a câştigat la 10 procente de Ponta: 54,50% vs 45,49%, potrivit rezultatelor parţiale (99,07%) prezentate de BEC.

UPDATE ora 23.10: Iohannis este noul preşedinte, după numărătoarea paralelă a voturilor din 50,52% de secţii de votare, realizată de ACL.

Victor Ponta şi-a recunoscut înfrângerea şi a făcut apel la calm către protestatari – adresându-se, evident, în special celor din Diaspora.

“Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate şi e normal să fie aşa şi îmi doresc un singur lucru, ca să înţelegem că suntem o ţară democratică şi, aşa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte şi cei care vor să protesteze şi nu au de ce să protesteze”, a afirmat Ponta.

UPDATE ora 22.15: Primele rezultate ale numărătorii paralele a ACL – neoficială: 52,16% pentru Iohannis şi 47,86% pentru Ponta.

UPDATE ora 22.00: Prezenţa totală la vot a fost în ţară, la închiderea urnelor, de 62,4%, potrivit datelor preliminare ale BEC. Cu voturile din străinătate (mai este o oră de vot la Londra), turul 2 de scrutin se va încheia cu circa 64% prezenţă.

În Spania s-au închis secţiile de votare fără ca toţi românii să poată vota.

La fel şi în Italia, iar carabinierii au fost chemaţi cu 15 minute înainte de închiderea secţiilor de votare şi au pulverizat gaze lacrimogene la Torino, pentru a-i dispersa pe românii care, după 4-5 ore de stat la coadă, nu doresc să plece din faţa Consulatului şi cântă “Deşteaptă-te, române!”.

Amintim că premierul italian a venit săptămâna trecut la Bucureşti pentru a-l susţine la scenă deschisă pe Victor Ponta.

Totodată, cei 8.000 de români care nu au reuşit să voteze la Paris sunt îndepărtaţi, de asemenea, cu gaze lacrimogene din faţa ambasadei, de scutierii care au intervenit în forţă, potrivit imaginilor difuzate în direct de Realitatea TV.

Iată rezultatele tuturor exit poll-urilor de la ora 19.00 (fără voturile din străinătate, care reprezintă circa 3-4%):

Agenţia de rating politic (ARP): Victor Ponta – 50%, Klaus Iohannis – 50%

IRES: Klaus Iohannis –  50,9%, Victor Ponta –  49,10% (sondaj comandat de Antena 3)

SOCIOPOL: Victor Ponta –  50,9%, Klaus Iohannis –  41,1%

CURS AVANGARDE: Klaus Iohannis – 51,50 %, Victor Ponta –  48,50%

CSCI: Victor Ponta –  50,72%, Klaus Iohannis –  49,28%

Următoarele date privind prezenţa la vot vor fi prezentate la ora 22.00 de Biroul Electoral Central, iar ultimul exit-poll va fi în jurul orei 23.00.

Alegerile din acest an sunt, la capitolul prezenţă în turul 2, pe locul 3 în istoria postdecembristă, după cele din 1992, când a câştigat Ion Iliescu, şi din 1996, când Emil Constantinescu l-a detronat.

Cu două ore înainte de închiderea urnelor – ora 19.00 – votaseră peste 10,8 milioane de români, aproape 285.000 fiind din străinătate. Se estimează că până la final se va ajunge la circa 64% prezenţă la vot iar numărul celor din Diaspora va ajunge la circa 300.000 – dublul celor din primul tur.

vot, alegeri strainatate

Românii au stat în străinătate au stat şi câte 7 ore la coadă, prezentându-se la secţiile de vot încă de la 5.00 dimineaţă sau chiar de aseară. Oamenii au venit de la sute de kilometri şi au aşteptat în ploaie, unii cu copii.

Băsescu a cerut prelungirea programului de vot în Diaspora, Ponta a spus NU

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului, la ora 19.00, să emită o Ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea timpului de votare în străinătate, aşa cum USL a procedat la referendumul din 2012. Răspungul lui Victor Ponta a fost NU.

În Piaţa Universităţii din Bucureşti s-au strâns circa 1.500 de protestatari care se îndreaptă către Piaţa Victoriei, pentru un miting în faţa sediului Guvernului împotriva condiţiilor de vot din străinătate.

La ora 22.00, numărul lor ajunsese la 4.000 şi au pornit în marş către sediul PSD din B-dul Kiseleff, unde au fost opriţi de scutieri, dar au strigat”DNA vine să te ia!”.

Mitinguri pentru prelungirea programului de vot în Diaspora au loc şi la Sibiu, Braşov, Iaşi, Cluj.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.