Seria achiziţiilor Grupului Eurolines continuă cu preluarea companiei Reisebüro Kessler GmbH

După preluarea Danubius Travel în anul 2011, Grupul Eurolines preia acum compania de transport internaţional de persoane Reisebüro Kessler GmbH, cu sediul în Siegen, Germania. Prin această nouă achiziţie, flota deţinută de Eurolines Romania creşte cu încă 3 autocare, 11 remorci şi un microbuz. De asemenea, celor 5 agenţii deţinute până în prezent în München, Frankfurt, Stuttgart, Berlin şi Hamburg li se adaugă un punct de lucru în Siegen, iar numărul liniilor operate de Grup se extinde la 12, prin exploatarea relaţiei Dortmund, se arată în comunicatul remis redacţiei şi pe care îl publicăm integral. Celelalte linii ale Eurolines România sunt Madrid, Rennes, Paris, Geneva/Grenoble, Frankfurt, Hamburg, Praga/Berlin, Bruxelles, Amsterdam, Roma, Milano/Montpellier.

În 2012, Reisebüro Kessler GmbH a transportat 11.000 pasageri către şi dinspre Germania, cu o frecvenţa de 3 curse pe săptămână. Odată cu intrarea în Grupul Eurolines (www.eurolines.ro), această frecvenţă s-a mărit, ajungând la 5 curse pe săptămână, cu posibilitatea ca în sezon să se opereze zilnic pe noile destinaţii.

Kessler reprezintă un brand incontestabil în lumea transportatorilor de persoane. Domnul Walter Kessler, care rămâne consultant în cadrul Grupul Eurolines România, a fost unicul acţionar al acestei companii de la fondarea ei şi până în luna martie 2013. El a pornit activitatea în anul 1980 cu o flotă de mici dimensiuni, care a crescut rapid şi a permis mărirea şi înnoirea permanentă a parcului auto. De asemenea, a deschis două agenţii în Sibiu şi Siegen, unde a construit şi două hale destinate întreţinerii flotei cu facilităţi de un ireproşabil standard calitativ.

În peste 30 de ani de activitate neîntreruptă, Reisebüro Kessler a creat un standard de excelenţă greu de concurat.

Prin această achiziţie, se continuă procesul de consolidare a transportatorilor români. Grupul Eurolines România va păstra şi extinde principiile care au transformat numele de Kessler într-unul de referinţă în industria transporturilor de persoane.

Despre Grupul Eurolines

Grupul Eurolines, din care fac parte 16 companii din România, Germania şi Rep. Moldova, a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de aproximativ 243 milioane de lei, faţă de 183,2 milioane de lei în 2011, şi o creştere a activităţii de turism de 121% faţă de anul 2011.

70% din cifra de afaceri a Grupului a reprezentat-o activitatea companiei TOURING EUROPABUS ROMÂNIA, firma care deţine reţelele de agenţii de turism Eurolines şi TUI TravelCenter.

În 2013, strategia Grupului se axează în continuare pe procesul de transformare dintr-o organizaţie de referinţă în turism şi transport într-una de excelenţă, cu focus 110% pe client.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.