Siguranţa rutieră, în prim-plan şi în 2015 prin Mercedes-Benz şi Organizația Salvați Copiii 

Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, continuă inițiativa internațională Daimler și organizează cea de a patra ediţie a programului educaţional Mobile Kids.

În perioada 25 mai – 15 iunie, copiii din clasele I-IV din peste 10 şcoli din Bucureşti vor beneficia de cursuri interactive de informare privind siguranţa rutieră.

„Mercedes-Benz este un promotor al siguranței rutiere, iar inițiativa Mobile Kids a luat naștere tocmai din dorința de a contribui la formarea unei culturi despre responsabilitatea în trafic. Este important ca cei mici să fie responsabilizați încă de la vârste fragede în ceea ce privește normele de circulție rutieră, iar programul Mobile Kids vine tocmai în sprijinul copiilor. Încă de la prima ediție în România rezultatele au fost pozitive, astfel că ne-am propus ca an de an să organizam această inițiativă în şcoli, alături de de Organizaţia Salvaţi Copiii și MOKI, mascota programului”, a declarat Boris Billich, CEO Mercedes-Benz România.

Programul implică o serie de acțiuni de educație rutieră desfășurate atât în școli, cât și în mediul online. Publicul vizat este cel al copiilor cu vârste cuprinse între șase și zece ani, scopul fiind acela de a-i responsabiliza în trafic și de a adopta un comportament adecvat, atât ca pasageri, cât și ca pietoni.

În acest sens, mascota programului, MOKI, este prezentă în sălile de curs și îi motivează pe copii prin jocuri și materiale educative. Până în prezent, peste 6000 de copii au fost încurajați să adopte o atitudine responsabilă în trafic.

Mercedes-Benz Romania - Mobile Kids  (2)

Din 2013, lecţiile de siguranţă rutieră sunt disponibile şi online pe site-ul www.mercedes-benz.ro/MobileKids. Clipurile au ca subiect acțiuni legate de siguranța rutieră prin respectarea regulilor de circulație, atât ca pasager, cât și ca pieton, purtarea centurii de siguranță. Instalarea unui scaun special în mașină, pentru copii, potrivit grupei de vârstă este absolut necesară. De asemenea, echiparea corespunzătoare dacă circulați cu bicicleta, rolele sau cu alte mijloace.

Mercedes-Benz Romania - Mobile Kids  (4)

Potrivit Gabrielei Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România: „Educația rutieră este un factor important în prevenirea și reducerea accidentelor rutiere, motiv pentru care copiii ar trebui să învețe principalele reguli încă de la vârste fragede. Din păcate, în prezent, România continuă să fie pe primul loc la numărul de decese cauzate de accidentele rutiere. Responsabilizarea și educarea celor mici, atât ca pasageri, cât și ca pietoni, devine absolut necesară. Tocmai de aceea, din 2013, în fiecare an, împreună de partenerii de la Mercedes-Benz, le oferim copiilor sfaturi și informații cu scop educativ pentru a contribui la crearea unei generații de șoferi prudenți și responsabili față de viețile lor și ale celor din jur.”

Şi în 2015, Organizația Salvați Copiii este alături de Mercedes-Benz, promovând respectarea regulilor de circulaţie cu ajutorul voluntarilor implicaţi în proiect care oferă sfaturi şi informaţii celor mici, atât despre traficul rutier, cât şi despre importanţa atenţiei şi siguranţei. Adoptarea unei atitudini adecvate ca pietoni sau pasageri, respectarea regulilor de circulație sunt printre temele dezbătute de aceștia. MOKI, simpatica mascota a programului, o să încurajeze elevii să participe activ la discuții.

Mercedes-Benz Romania - Mobile Kids  (5)

De-a lungul timpului, Mobile Kids s-a bucurat de sprijinul personalităţilor publice, precum Andreea Esca, Andi Moisescu, preşedintele organizaţiei Salvaţi copiii, sau Adi Sână, care au participat la lecţiile deschise de siguranţă rutieră şi le-au povestit celor mici despre propriile experienţe din copilărie, dar şi despre cele trăite în ipostaza de părinţi, încurajându-i să fie responsabili ca pietoni şi viitori şoferi.

Școlile care doresc să se înscrie în edițiile din 2015 ale programului Mobile Kids pot face acest lucru contactând reprezentantul Organizației Salvați Copiii, Andreea Hagiu, la adresa de email andreea.hagiu@salvaticopiii.ro.

Mercedes-Benz Romania - Mobile Kids  (1)

Mobile Kids face parte din programul global Daimler, de educație rutieră pentru copii si este implementat de peste 14 ani la nivel internațional. Liantul și elementul central al campaniilor Mobile Kids sunt, de fiecare dată, formatul dinamic și distractiv al lecţiilor de siguranţă rutieră, adaptate în funcție de vârsta copiilor.

Organizaţia Salvaţi Copiii România funcționează încă din 1990 și militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România. Este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.