Telenovela Sima: “Am plecat de frică, în Islanda”

Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, a susţinut vineri seara, într-o intervenţie telefonică de aproape două ore la Realitatea TV, că se află în Reykjavik (Islanda) şi că a plecat de frică din ţară, întrucât i s-ar fi cerut să îşi cedeze toate activele pe care le are după ce a pierdut banii clienţilor săi. El a adăugat că nu poate spune cine i-a cerut să cedeze tot ce are, pentru ca apoi “să o poată lua de la capăt”. Întrebat dacă i s-a cerut acest lucru “într-un mod gansteros”, sau doar pentru acoperirea pierderilor, Sima a spus că este “ceva la limită”. La întrebarea dacă se simte ameninţat de unii clienţi, el a confirmat, spunând că a avut clienţi “foate puternici şi foarte bogaţi” din România, iar faptul că el se află în Islanda îl face să se simtă mai protejat. Fostul şef al Sibex a mai afirmat că s-a întânit cu deputalul PSD Viorel Hrebenciuc de două ori şi susţine că are SMS-uri drept dovadă.

“La sfârşitul lunii septembrie, în ultima vineri, am plecat în Elveţia, pentru că altfel ar fi trebuit să semnez că cedez toate activele. Am multe participaţiuni, case, apartamente… Eu o să vă spun toată povestea. De când am început să scriu, nu v-am spus nicio minciună. Totul se referă la bani şi la putere”, a declarat Sima la Realitatea TV.

Totodată, el a negat că ameninţările vin din “plan politic” sau de la concurenţii săi.

Sima aprecizat că a pierdut “în jur de 2 milioane de euro şi 2 milioane de dolari”. “Vreau să văd cât cere fieacre client”.

Brokerul a arătat că în Islanda stă într-o casă închiriată pentru două luni. “Am plecat din cauza unei presiuni mari asupra mea. Pesiunea ajunsese la maximum. Am tranzacţionat prost şi am pierdut banii. Îmi este frică fizic. Îmi este frică pentru că atunci când pierzi banii clienţilor, ei se pot răzbuna. Am pierdut banii. Eu am făcut tranzacţiile riscante de capul meu. Am încercat să mă salvez din zi în zi”, a mai spus Sima.

Pe de altă parte, el susţine că în orice contract există specificaţii că, într-un contract de marjă, poţi pierde absolut. “Dl. Dăianu ştia că fac contracte în marjă. Recunosc însă că, la un moment dat, am depăşit limite stabilite de dânsul”.

“Am primit telefoane de ameninţare de când a început referendumul”

El susţine că a primit “telefoane de ameninţare puternice de când a început referendumul” pentru demiterea preşedintelui şi că “a înţeles de la început că trebuie” să vândă Hotnews, pentru că altfel nu mai putea face afaceri în România.

“Am avut ameninţări să vând (…) Hotnews, Sibex, şi pierderile făcute de mine sunt legate una de cealaltă”, a mai spus Sima.

Referitor la mail-ul transmis unuia dintre directorii Sibex în care anunţa că i-au fost furate laptopul şi telefoanele, Sima a spus că era necesară o astfel de informare “pentru că nu trebuiau să vadă alţii de unde sun şi unde sunt”.

“Banii clienţilor i-am pierdut în ultimele luni, când am fost acuzat cu tot felul de chestii (…) Eu puteam foarte frumos să cedez nervos că am pierdut banii clienţilor şi să-mi iau viaţa, şi spuneau cu toţii că a fost un escroc care a fugit cu banii. (…)Faptul că am riscat şi din banii unor clienţi care au spus să risc foarte puţin este greşeala mea. Voi răspunde pentru ea”, a mai afirmat Sima.

“M-am întîlnit cu Hrebenciuc de două ori”

Fostul şef al Sibex a mai afirmat că s-a întânit cu deputalul PSD Viorel Hrebenciuc de două ori şi spune că are SMS-uri drept dovadă.

Anterior, într-o scrisoare transmisă vineri de Sima site-ului de ştiri Hotnews, el spunea că ar fi ajuns la Hrebenciuc apelând iniţial la ajutorul fostului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu. Sima i-ar fi spus lui Hrebenciuc că are “nevoie să înceteze atacurile SIF-urilor la Sibex” şi că are probleme cu firma WBS Holding din cauza unor retrageri masive.

“A sunat la Gabriela Anghelache, care era cu Paul Miclăuş în birou la CNVM, şi la Dorina Mihăilescu care era la Frankfurt cu Mugur Isărescu, dar se întorcea a doua zi la şedinţă şi le-a cerut oficial să amâne AGA până când se va vedea ce se întâmplă acolo cu concertaţii, textual «îţi cer oficial să amânaţi AGA pentru că am senzaţia că acolo se întâmplă golănii». Şedinţa CNVM de a doua zi a început la AGA la 11 a.m. şi s-a terminat la 3 a.m., când am primit faxul că se amână AGA”, se arăta în scrisoare.

Hrebenciuc: “Mi-a propus să cumpăr Hotnews, apoi am discutat la o cafea despre bursă”

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, pentru “Gândul”, că nu înţelege de ce numele său apare în scrisorile trimise de Cristian Sima, susţinând că acesta “fabulează”.

“Nu am avut nicio relaţie cu Sima, este o nebunie, fabulează. Mi-a propus să cumpăr Hotnews, am spus că nu sunt interesat chiar dacă aş avea bani. Am mai avut discuţii la o cafea despre bursă”, a spus Hrebenciuc.

El a descris cum a ajuns să se întâlnească cu Sima şi fostul minstru al Justiţiei, Cătălin Predoiu. “La Clubul Francez, el era cu Predoiu şi am stat de vorbă. Am dat mâna cu el şi am stat de vorbă, am băut cu o cafea. Discuţia a fost pur întâmplătoare”, a adăugat social-democratul, precizând că nu a avut nicio întâlnire la Murighiol cu Cristian Sima.

“Eu sunt şahist, iar şahul, matematica devin un viciu. Toată ziua ai juca numai şah, te prinde. Când am discutat cu el mi-am dat seama că este un «vicios» de bursă, el vorbea numai de bursă. A fost o discuţie de cafea, dar a fost el impresionat că vorbeam despre bursă”, a subliniat social-democratul. Potrivit acestuia, apariţia numelui său în acest caz ţine de faptul că se apropie campania electorală.

Dorina Mihăilescu: “Am discutat cu Hrebenciuc numai pe teme de completarea legislaţiei”

La rândul său, comisarul CNVM, Dorina Mihăilescu, susţine că nu a discutat cu Hrebenciuc despre amânarea şedinţei AGA la Sibex, în care urma să se voteze revocarea administratorilor.

Ea precizează că a avut cu acesta discuţii în alte circumstanţe, în calitatea lui de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor pe teme legate de completarea legislaţiei privind inclusiv acţiunile concertate.

Nicio plângere la Poliţie

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu precizează că, până în prezent, nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei, referitor la dispariţie, şi nici din partea altor persoane sau instituţii care ar fi fost prejudiciate de acesta, dar că a început o anchetă după ce s-a autosesizat în urma informaţiilor din mass-media. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.