UPDATE! Şova rezolvă în stil propriu construirea celor 6,5 km de legătură între Bucureşti şi A3: reziliază contractul

După aproape 2 ani de la deschiderea circulaţiei pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti (cu 5 ani de la începerea lucrărilor), cei 6,5 km de drum de legătură cu Capitala rămaşi neconstruiţi din cauza nefinanţării nu vor fi gata nici anul acesta, după ce ministrul Transoporturilor, Dan Şova, a dat ok-ul rezilierii contractului iar CNADNR a transmis constructorilor, vineri, notificarea.

Anunţul a fost făcut astăzi chiar de Dan Şova: “A fost trimisă notificarea de reziliere a acestui contract, vineri, dacă nu mă înşel”.

Ministrul ameninţa încă de la sfârşitul lui martie cu rezilierea, iar motivul era unul cât se poate de justificat: constructorul, firma Pizzarotti, dorea bani în plus. Singura problemă este de ce s-a aşteptat 2 ani pentru acest pas.

“Am cerut să se facă o analiză care erau lucrările care trebuiau făcute în preţul iniţial şi care sunt lucrările suplimentare. Au cerut o sumă mult mai mare, de altfel ne-au şi dat în judecată, Pizzarotti a dat în judecată CNADNR pentru o sumă consistentă, de 80 milioane lei, daca nu mă înşel, e un proces pe rol în acest moment. Nu există niciun fel de rezervă, am spus că dacă în urma negocierilor Pizzarotti înţelege ca în preţul iniţial (…) să rezolve cei 6,5 km este bine, dacă nu, nu este exclus să ajungem la reziliere şi aici”, preciza Şova la momentul respectiv.

2 ani de amânare la finanţare

În 2012 şi 2013 s-a tăiat de la finanţare drumul de legătură ce trebuia construit între Bucureşti şi A3, pe traseul Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei.

Anul trecut, Dan Şova, pe atunci ministru delegat al DPIIS, anunţa că vor fi gata 2 km iar anul acesta restul de 4 km:

“Autostrada Bucureşti-Ploieşti este aproape terminată, exceptând cei 6 km dintre Bucureşti şi Moara Vlăsiei. Vă pot spune cu exactitate: anul acesta au fost alocaţi în buget banii pentru construirea a 2 km şi exproprierea a 6 km – deci nu s-a construit şi pentru că nu s-au făcut exproprierile -, iar la sfârşitul lui 2014 vor fi gata ultimii 4 km, ca să fie autostrada completă”.

Numai că nu s-au alocat bani nici pentru cei 2 km, iar CNADNR a prelungit contractul de execuţie cu italienii de la Pizzarotti şi Tirrena Scavi până în aprilie 2015.

Dar cum nu au primit fonduri, nici constructorii nu au mai lucrat, astfel că şoferii nu au în continuare o legătură civilizată cu Autostrada Bucureşti – Ploieşti, traficul rutier fiind gâtuit la marginea Capitalei, unde se descarcă de pe autostradă.

Plăţi, doar pentru restanţe

Anul trecut, CNADNR a confirmat pentru HotNews.ro că “în acest an nu va fi deschis traficul pe niciun sector din aceasta autostradă” şi că “stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul de drum cuprins între km 0+000 – km 8+225 este de 22%”.

“În prezent sunt executate lucrari pe sectorul de drum cuprins intre km 2+700 – km 7+500. A fost emisă Autorizaţia de Construire nr. 026/27.08.2013 pentru tronsonul de drum cuprins între km 0+750 – km 1+610. Prin Hotărârea Guvernului nr. 377 din 12 iunie 2013 a fost expropriat sectorul de drum situat între km 0+000 – km 2+450”, mai arăta CNADNR în toamna lui 2013, referitor la lucrările în curs.

Rectificări în minus

“Alocarea bugetara a fost rectificată în cursul lunii august 2013 (când Transporturile au pierdut circa 1 miliard del lei, n.r.) iar bugetul alocat obiectivului de investiţie Autostrada Bucureşti Ploieşti a fost revizuit în minus, cu suma de 89.982 mii lei, până la plafonul plăţilor efectuate pe parcursul anului 2013, în valoare de 279.096 mii lei”, preciza CNADNR.

Amintim că şi 2012 s-a procedat la fel, în două rectificări succesive, bugetul de stat fiind rectificat prin tăierea a 1,25 miliarde de lei de la Ministerul Transportrurilor – respectiv a tuturor banilor de la investiţii noi în infrastructura rutieră şi la metrou.

Practic, sumele plătite în 2013 pentru tronsonul de autostradă reprezintă, de fapt, restanţele pentru lucrările finalizate pe repede înainte la autostradă.

Aşa bani, aşa lucrări

“Pentru toate lucrările de pe A3 Bucureşti – Ploieşti s-au efectuat plăţi totale în valoare de 279.096 mii lei în 2013 (până în august)”, ceea ce înseamnă că în 2012 nu s-a achitat niciun ban.

Aşadar, s-a forţat deschiderea circulaţiei pe autostradă doar pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012, astfel că sunt slabe speranţe ca ministrul Şova să mai finanţeze ceva pentru această investiţie.

“Din aceasta valoare au fost efectuate următoarele plăţi: sumele restanţe din anul 2012 pentru lucrări executate pe tronsonul IA Bucureşti – Moara Vlăsiei: 59.170 mii lei; sumele restante din anul 2012 pentru lucrări executate pe tronsonul IB Moara Vlăsiei – Ploieşti: 171.832 mii lei; consultanţă: 426 mii lei; achiziţii terenuri: 47.417 mii lei şi utilităţi şi cercetare arheologică: 236 mii lei”, mai preciza anul trecut CNADNR.

A3 rămâne şi fără benzinării, parcări, noduri rutiere

În plus, autostrada nu este nici acum finalizată, după 2 ani; tronsonul de 55 km care se întinde între centura Capitalei şi centura Ploieştiului nu are parcări, spaţii de servicii şi nici benzinării.

În prezent este funcţional un singur nod rutier de intrare-ieşire de pe autostradă – cel care face legătura cu localităţile Snagov şi Ghermăneşti. Astfel, odată intrat pe autostradă dinspre centura Bucureşti, un şofer trebuie să meargă cel puţin 20 km pentru a putea ieşi de pe ea.

Proiectul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti era prevăzut şi cu alte noduri rutiere de intrare-ieşire, care însă nu sunt funcţionale deşi există indicatoare pentru ele: semnalizează intrarea/ieşirea către Corbeanca şi Baloteşti (Moara Vlăsiei), dar ieşirea anunţată se face direct în câmp.

Pe de altă parte, există şi intrări şi ieşiri secundare pe autostradă nefinalizate, de unde au fost îndepărtate gardurile montate de CNADNR, iar maşinile intră pe şosea direct de pe acestea, în ciuda faptului că nu există încă benzi de accelerare.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.