În a doua zi a grevei declanşate luni de sindicatele Iberia împotriva planul de restructurare prezentat de conducere au fost anulate 232 de zboruri, anunţă, marţi, compania aeriană spaniolă, potrivit EFE. În această săptămână vor fi 5 zile consecutive de grevă, adică până sâmbătă, iar în total vor fi anulate 1.200 de zboruri.
În prima zi de grevă au avut loc şi incidente, încheindu-se cu arestarea a 5 angajaţi, în urma confruntărilor cu poliţia pe aeroportul Barajas din Madrid.
Potrivit companiei Iberia, 85% dintre pasagerii afectaţi de grevă şi de zborurile anulate au putut fi ajutaţi şi s-au îmbarcat în alte zboruri.
Este cea mai amplă grevă din istoria companiei aeriene spaniole Iberia. Sindicatele au lansat apeluri pentru organizarea a câte 5 zile de grevă, în intervalul 18-22 februarie, 4-8 martie şi 18-22 martie. (M.S.)