În perioada 9 – 11 aprilie, Renault România este prezentă pentru al treilea an consecutiv la Polifest, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Bucureşti. Responsabili ai activităţilor de inginerie şi fabricaţie mecanică ai Renault România vor împărtăşi studenţilor din experienţa dobândită în cadrul companiei. Foşti absolvenţi ai Universităţii Politehnica, specialiști Renault, vor avea prezentări la conferinţa cu tema „Cum să îţi construieşti o carieră în industria auto”, în prima zi a Polifest, 9 aprilie (între orele 14:00 – 16:00, în sala „Senatului”). După conferinţă, participanţii, studenţi, vor putea testa modele din gamele Dacia şi Renault, respectiv Duster şi Captur, pe un traseu în proximitatea sediului Universităţii Politehnica, se arată în comunicatul remis redacţiei.
Renault România este prezentă şi în acest an la Polifest cu un stand propriu. Compania caută la această ediţie a târgului persoane care au cunoştinţe tehnice (în domeniile inginerie electrică, inginerie mecanică, electronică, telecomunicaţii, autovehicule rutiere şi ingineria şi managementul sistemelor tehnologice), dar şi rezultate bune în activitatea academică.
Candidaţii care doresc să aplice la Renault România trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
– cunoştințe despre tehnica automobilului
– cunoştinte tehnice şi economice despre procesele logistice şi de transport
– cunoştinţe de limbi străine (engleză, franceză)
– cunoştințe de operare MS Office
– cunoştinţe de utilizare program de proiectare Catia V5
– aptitudini de negociere şi orientare către client.
În plus, aceştia trebuie să dea dovadă de capacitate de lucru în echipă şi în transvers, capacitate de comunicare şi să fie disponibili pentru a lucra în Bucureşti, Piteşti sau Mioveni.
Informaţii complete despre posturile disponibile, cât şi despre criteriile de recrutare, pot fi accesate pe site-urile Renault România (www.daciagroup.com şi www.renault-technologie-roumanie.com), dar şi la stand, în zilele dedicate Polifest.
Ofertei de posturi disponibile la Renault România i se adaugă cea de burse, organizate în parteneriat cu Ambasada Franţei la Bucureşti. Acestea se adresează masteranzilor cu profil tehnic şi vizează două parcursuri profesionale: fabricaţie şi inginerie auto.
Renault România este partener al Universităţii Politehnica Bucureşti, dar şi al altor universităţi din ţară, contribuind astfel la dezvoltarea educaţiei universitare în domeniul ingineriei automobilelor.
Evenimentul Polifest îşi propune să contribuie la dezvoltarea colaborării dintre Universitatea Politehnica Bucureşti şi mediul socio-economic din România, reprezentat prin angajatori de top.
Renault România:
România, cu cei 17.000 de angajaţi, este a doua ţară a Grupului Renault în ceea ce priveşte efectivele şi care posedă toate competenţele unui constructor auto. A face parte din Renault România astăzi, înseamnă a beneficia de întreaga paletă de meserii existente în industria automobilului şi de cinci locaţii în care se desfăşoară activitatea: Piteşti, Mioveni, Oarja, Bucureşti şi Titu.
Principalele activităţi ale companiei sunt desfăşurate la: Uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul ILN), Matriţe Dacia (Piteşti), centrul de design Renault Design Central Europe, Renault Technologie Roumanie (care include Centrul Tehnic Titu) şi direcţia comercială Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja). (M.B.)