“Spion printre demonii şoselelor”, din 20 martie pe HISTORY™

HISTORY™ va difuza în exclusivitate un nou serial exploziv: “Spion printre demonii şoselelor” (“Gangland Undercover”). Premiera serialului va avea loc pe 20 martie, iar următoarele episoade vor fi difuzate în fiecare duminică, la ora 22:00.

Serialul “Spion printre demonii şoselelor” este inspirat de povestea lui Charles Falco (interpretat de actorul Damon Runyan), unul dintre cei trei oameni care s-au infiltrat vreodată în trei bande diferite de motociclişti. Cu bogata sa experienţă şi curaj extraordinar, Falco a ajutat poliţia să aresteze membrii unora dintre cele mai temute bande din America.

Prin intermediul unei combinaţii de interviuri şi reconstituiri de înaltă calitate, fiecare episod dezvăluie un nou pas din investigaţia lui Falco asupra activităţilor ilegale ale bandelor. Cu ajutorul lui Falco, FBI-ul a obţinut probele de care avea nevoie pentru a destrăma aceste bande periculoase.

În urma colaborării cu forţele de ordine şi cu ajutorul materialelor din cartea biografică a lui Falco, serialul surprinde realităţile culturii “proscrişilor pe motociclete” – o lume în care libertatea înseamnă dreptul de a purta arme şi de a face trafic de droguri, iar respectul poate fi câştigat doar impunând frică.

Gangland UndercoverCanalul HISTORY™, în prezent existent în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

Gangland Undercover

HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks® UK. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Canalele HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Digi, Telekom, UPC, iNES IPTV şi Orange TV. De curând, Digi a introdus HISTORY în grila sa, astfel încât, dacă nu recepționați canalul, vă rugăm să rescanați lista de programe sau să faceți o cerere către cea mai apropiată filială.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.

Despre A+E Networks® UK

A+E Networks® UK este un joint venture între A+E Networks® şi Sky. Acesta deţine în portofoliu canale de televiziune tematice, cu conţinut de calitate, precum HISTORY™, HISTORY™ HD, Lifetime®, Lifetime® HD, Crime + Investigation®, Crime + Investigation® HD şi H2®. A+E Networks® UK a fost lansat în noiembrie 1995 şi operează în prezent 19 canale, cu 118 milioane de abonaţi, transmise în 45 de milioane de locuinţe din 90 de ţări, din Regatul Unit, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa Sub-Sahariană şi Orientul Mijlociu.

Gangland Undercover

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.