Tabita Tour – Cultul calității

Grupul Filadelfia a demarat în 1999 activitatea de transport internaţional de călători, dezvoltând ulterior noi afaceri conexe. Astăzi, grupul desfăşoară transport rutier de călători, internaţional şi intern, pe linii regulate, precum şi pe curse ocazionale, transport internaţional de mărfuri, oferă servicii turistice și servicii de broker asigurări și deţine un service auto propriu.

 

Primele curse internaţionale demarate în 1999 s-au axat în special pe relaţia România – Spania. În 2002, o dată cu diversificarea activităţii către transportul de marfă, s-a decis înfiinţarea unei noi firme, care să preia transportul de călători, Tabita Tour, iar Filadelfia a rămas cu transportul de marfă. De altfel, fiecare activitate dezvoltată ulterior a însemnat şi înfiinţarea unei noi firme, putând fi evidenţiate astfel, cu precizie, costurile şi rezultatele. În prezent, în cadrul grupului, cea mai mare pondere o are transportul de persoane, cu 40-45% din cifra de afaceri, urmând apoi transportul internaţional de mărfuri – 30%. Aproximativ 15% din cifra de afaceri a grupului provine din turism, iar restul din service-ul auto şi brokeraj de asigurări. „Filozofia noastră a fost orientarea spre client, prestarea unui serviciu de calitate, investiţii pentru dezvoltare, pentru a creşte confortul şi siguranţa. Realizăm anual investiţii de aproximativ un milion de euro“, a precizat Ioan Sighiartău, director general Filadelfia Group. Flota grupului numără 32 de camioane ce deservesc activitatea de transport marfă, şi 81 de autocare şi microbuze pentru transportul de persoane. Astfel, Tabita Tour dispune de 56 de autocare şi 25 microbuze, de acestea din urmă fiind nevoie pentru transportul pasagerilor de la autocarul de linie pe diferitele ramificaţii ce acoperă întregul teritoriu al ţării. Cele mai vechi maşini sunt din 1999 (două). Parcul a crescut cu 3-4 vehicule în fiecare an, cea mai mare pondere având marca Mercedes-Benz, urmată de Setra. Anul acesta este vizată o nouă achiziţie: două autocare Setra ComfortClass Seria 500 şi două autocare Mercedes Benz Tourismo 17RHD

„90% din activitatea firmei se desfăşoară pe linii internaţionale, cele mai multe curse făcându-se către Spania, dar şi către Franţa şi Italia. Am încercat şi am reuşit să ne fidelizăm clienţii de la an la an şi chiar să atragem clienţi noi. Am reuşit o creştere atât a numărului de pasageri transportaţi cât şi a sumelor încasate, chiar dacă preţul unui bilet de călătorie a fost peste media pieţei. Ca şi cifre, călătoresc cu noi anual 108.000-109.000 oameni“, a arătat Ioan Sighiartău.

Însoţitor de grup

 

Unul dintre secretele companiei pentru creşterea confortului pasagerilor este utilizarea însoţitorilor de grup. „Avem un şef de autocar, care se ocupă de pasageri, de ambianţa autocarului, oferă o cafea sau o băutură răcoritoare… Prin plasarea unei astfel de persoane în autocar, urmărim să fim atenţi la nevoile pasagerilor noştri, dar pe lângă acest lucru, însoţitorul de grup are şi rolul de a supraveghea echipajul, de a avea grijă de maşină ca şi bun material al firmei. Chiar dacă înseamnă un salariu în plus, am ales să facem această investiţie pentru a spori confortul şi siguranţa pasagerilor, dar şi pentru a asigura o exploatare corectă a autocarelor, amortizând astfel cheltuiala iniţială şi înregistrând, în acelaşi timp, un plus de valoare în serviciile oferite. În număr de aproximativ 35, însoţitorii de grup au şi permis de conducere şi, pe curse ocazionale şi regulate, aceştia preiau şi rolul de conducători auto, astfel încât autocarul să îşi urmeze traseul conform timpilor legali de conducere şi fără a înregistra pauze excesive“, a explicat directorul general Filadelfia Group. Tabita Tour colaborează permanent în pregătirea celor 120 de şoferi de pe cursele internaţionale cu mai multe instituţii acreditate, printre care şi IFPTR, dar realizează şi o pregătire internă, cu ajutorul personalului propriu calificat în acest sens. În pregătire, se abordează teme precum comunicarea cu clientul, siguranţa rutieră, pregătirea maşinii pentru drum, intervenţii în cazuri urgente etc.

Activitatea conducătorilor auto este monitorizată cu atenţie.

„Pe lângă monitorizarea făcută de către însoţitorul de bord, există şi un birou de control trafic care, printre altele, are şi rolul de a examina şoferii. La momentul angajării, se merge într-o probă practică, unde se acordă nişte calificative, iar peste trei luni are loc o re-examinare pentru a observa evoluţia. Există trei clase de şoferi la noi, iar dacă în urma examinării promovează în clasa următoare, se încadrează şi la un alt plafon financiar“, a precizat Ioan Sighiartău.

Sinergia grupului

Comercializarea biletelor pentru transportul internaţional se realizează prin reţeaua de agenţii a grupului, care are 36 de puncte de lucru în România, 21 în Spania şi 3 în Italia, iar în viitor vor fi deschise şi în Franţa. „Avem un sistem software dezvoltat special pentru noi, cu ajutorul căruia vindem toate biletele, această aplicaţie fiind interconectată şi cu alte reţele mari de vânzare din ţară, astfel încât şi alte agenţii să poată vinde produsele noastre. Agenţiile noastre Filadelfia Turism oferă şi alte servicii, precum vânzarea biletelor de avion în reţeaua IATA, cât şi pentru companii low-cost, pachete turistice, dar şi bilete pentru alţi operatori cu care avem contract. Există şi Poşta Tabita Tour, prin intermediul căreia se transportă surplusul de bagaje al călătorilor de pe cursele regulate, la care se adaugă colete. Pentru această activitate, folosim remorci ataşate la autocare. De curând, am dezvoltat domeniul şi am achiziţionat o semiremorcă cu podea dublă, ceea ce înseamnă că putem încărca pe două nivele“, a arătat Ioan Sighiartău. Compania dispune de mai multe depozite pentru grupaje, în Spania la Madrid, Valencia şi Barcelona şi în România la Arad, Simeria, Bistriţa şi Ploieşti.

Măsuri de eficientizare

 

În 2009, când a început să se simtă criza şi preţul motorinei a crescut, compania a decis să ia o serie de măsuri precum optimizarea graficelor, a curselor, a gradului de încărcare pe maşină. Autocarele de capacitate mică au fost înlocuite cu unele mai mari, trecând de la 12 la 14 m lungime. „S-a impus şi introducerea unei norme de consum, 30-31 l/100 km pentru maşinile mai vechi şi 28 l/100 km pentru cele mai noi, norme calculate în funcţie de gradul de încărcare şi de prezenţa sau nu a unei remorci. La autocare, avem un sistem GPS, care ne oferă poziţionarea maşinii, datele din bord, foaie de parcurs… Avem în dezvoltare şi o aplicaţie prin care călătorii pot urmări parcursul maşinii, şi al coletelor, şi sperăm ca în două luni să fie funcţională“, a declarat directorul general Filadelfia Group. Realizarea propriului service a reprezentat atât o modalitate de reducere a costurilor cât şi o necesitate, în Bistriţa neexistând service-uri auto de capacitate mare. De asemenea, grupul dispune de baze interne de alimentare cu carburanţi, în trei puncte din ţară. Dacă vă întrebaţi ce planuri de viitor are Filadelfia Group, răspunsul conducerii companiei este cât se poate de elocvent. „Visul nostru este să fim compania nr. 1 în transportul de pasageri pe curse internaţionale din România. Vom continua să căutăm şi alte rute pe care să operăm la nivel de Europa, astfel încât, peste 10 ani, să deservim mult mai multe trasee internaţionale. Din punct de vedere al flotei, peste 10 ani cred că parcul nostru va fi dublu“, a spus Ioan Sighiartău.

Ioan Sighiartău, director general Filadelfia Group:

„Filozofia noastră transmisă angajaţilor este că fiecare dintre ei poate influenţa clientul pozitiv dar şi negativ, din punct de vedere al calităţii serviciului prestat, în sensul satisfacerii nevoilor acestuia. Încercăm prin toate metodele pe care le ştim şi le putem folosi să mobilizăm echipa pentru a ne creşte în permanenţă nivelul de calitate a serviciilor oferite. În parcul auto se fac mereu investiţii, care se traduc în maşini noi, implicit confort mai ridicat, apoi în pregătirea şoferilor, astfel încât aceştia să aibă un comportament mai mult decât civilizat cu pasagerii.“

 

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.