Imaginați-vă undeva în afara timpului. Într-un spațiu creat doar pentru voi, pentru plăcerea de a fi. Ei bine, acest spațiu chiar există, în strada Lirei nr. 21, la ”aiurart”, un loc binecuvântat pentru toți cei care visează și încă mai cred în Don Quijote. Doi oameni cu har, dedicați artei și experimentului artistic, Irina și Ion Alexandru Radu, au înființat ”aiurat”, o casă a tuturor celor care au ceva de spus, pictori, graficieni, oameni de teatru și film, artiști vizuali.
Recent, acasă la ”aiurart” s-a vernisat o expoziție teatrală, o combinație inedită între cuvântul rostit pe o scenă fictivă, proiecția cinematografică, sunetele care explorează transgresia de la celebrul roman ”Rebecca”, de Daphne du Maurier, la partitura muzicală, la teatrul cinematic, până la microfonul de radio.
Această instalație multisenzorială a fost gândită de niște oameni liberi, creativi, veniți din toate zonele artei, dar care au avut în comun spiritul aventurier al exploratorului,care este mereu în căutarea unor noi teritorii.
Cine sunt exploratorii? Regizoarea Ilinca Stihi, Andrei Popovici, sound-designerii Mihnea Chelariu, Mădălin Cristescu, compozitorul George Marcu și fotografii Valentina Beleavschi, George Dăscălescu, Mircea Gheorghe.
Curatorii acestei instalații multisenzoriale au fost jurnalistul Andrei Popov și criticul de teatru Eugenia Anca Rotescu. Practic, romanul este doar un pretext pentru această călătorie neobișnuită prin universul senzorial al personajelor Rebeccăi de Winter și a soțului ei, Maxim de Winter.
Dar cum s-a născut acest proiect care are trei organizatori: aiurart, Teatrul Național de Operetă ”Ion Dacian” și Teatrul Național Radiofonic. Curatorul Andrei Popov mi-a mărturisit că ideea i-a venit după ce a văzut la Budapesta musicalul ”Rebecca” al regizorului Attila Beres.
Spectacolul a fost pus în scenă anul trecut și la Teatrul Național de Operetă ”Ion Dacian”, de talentatul regizor maghiar de origine română, devenind în scurt timp unul dintre cele mai mari succese ale teatrului din Capitală.
Timp de aproape trei săptămâni, Andrei Popov a urmărit ultima etapă a repetițiilor bucureștene, iar cele peste patruzeci de ore de înregistrări audio, inițial, cu destinație jurnalistică, au fost punctul de pronire al instalației ”Rebecca. File”.
Această ”întâmplare artistică” a presupus foarte multe ore de documentare, urmărind pas cu pas drumul complex al unui musical, de la concepție, trecând prin furcile caudine ale tehnicii, până la prima ridicare a cortinei.
Instalaţia explorează capacitatea producţiei „Rebecca” de a genera un alt act artistic, complementar, prin reinterpretarea materialului radiofonic şi a anumitor elemente din spectacol cu alte mijloace şi instrumente creative.
În acelaşi timp, proiectul încearcă să adauge noi dimensiuni unei ficţiuni devenite deja mit, dar şi să-i verifice puterea de atracţie în zilele noastre.
Un demers artistic extrem de necesar în peisajul nostru cultural, care ar trebui continuat. Sper că ”Rebecca.file” e doar un prim pas dintr-un proiect mai amplu, un modul dintr-o structură teatral-senzorială care trebuie aprofundată.
Irina BUDEANU
