Temperaturi între 35 şi 41 de grade în toată ţara, până duminică. Trenurile încetinesc, camioanele au restricții

Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de caniculă pentru 21 de județe şi alta de Cod Galben pentru restul teritoriului, valabile de joi până duminică. Valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde treptat înteaga ţară, cu temperaturi între 35-41 de grade Celsius. CFR Călători anunță că trenurile circulă cu viteza redusă, iar CNADNR avertizează șoferii camioanelor de mare tonaj asupra interzicerii circulației pe anumite drumuri naționale și pe Autostrada Soarelui.

Judeţele avertizate cu Cod Portocaliu sunt: Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău şi Brăila.

“Pe parcursul zilei de joi (23 august), canicula se va intensifica în regiunile sudice, iar în zilele următoare (24, 25 şi 26 august) şi în cele vestice. În Câmpia de Vest, Câmpia Română şi sud-vestul Transilvaniei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 41 de grade, în Lunca Dunării se vor înregistra izolat şi 42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat”, precizează ANM.

Restul ţării se va afla, tot de joi până duminică, sub atenţionare Cod Galben de caniculă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 38 de grade în toate zonele de câmpie, deal şi podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul de 80 al disconfortului termic. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.