Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR ) organizează joi, 22 noiembrie, în Aula Candelabrelor a Palatului CCIR, cea de-a XIX-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor, cel mai important eveniment anual al elitei oamenilor de afaceri din România. Sunt premiate 917 firme, dintre care peste o treime sunt din industrie (376), circa 30% (271 de firme) din servicii, o zecime (90 de companii) din cercetare, dezvoltare şi hightech, 112 companii din comerţ-turism, 35 din sectorul construcţiilor şi numai 33 din agricultură, pescuit, piscicultură. La eveniment va fi lansat catalogul electronic ‘Topul Naţional al Firmelor 2012’, care cuprinde baza de date cu cele 6.424 de companii clasificate pe primele 10 locuri în Top, un adevărat barometru al mediului de afaceri românesc şi realităţii economice a anului 2012.
Topul realizat de Camera de Comerţ Naţională cuprinde 6.424 de operatori economici, clasaţi pe primele locuri la nivel naţional, în cele 6 domenii majore de activitate, respectiv:
- cercetare, dezvoltare şi high-tech (580);
- industrie (2.880);
- agricultură, pescuit, piscicultură (259);
- construcţii (285);
- servicii (1.913);
- comerţ-turism (907).
Potrivit CCIR, stabilirea firmelor laureate s-a realizat conform unei metodologii unitare, la nivel naţional, adoptată de întreg Sistemul Cameral. Unicitatea şi complexitatea acestui clasament este determinată tocmai de specificul multicriterial al metodologiei de top. Criteriile din metodologia aplicată la nivel naţional fac din Topul Naţional al Firmelor cel mai important indicator al reuşitei în afaceri.
„Topul Naţional al Firmelor 2012 este adevărata competiţie a mediului de afaceri, menită să promoveze valorile prin ierarhizarea obiectivă a firmelor, în care este apreciată în egală măsură performanţa şi viziunea inovativă a managerilor acestora”, arată CCIR, într-un comunicat. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU