Circulatia trenurilor a fost reluata, duminica dimineata, pe Valea Oltului, dupa finalizarea lucrarilor de reparatii efectuate intre statiile Caineni – Valea Marului, unde in 25 iunie a avut loc o cadere masiva de aluviuni de pe versanti, informeaza CNCF „CFR” SA.
Viitura a distrus un podet si linia de cale ferata pe o portiune de 80 de m, iar stratul de aluviuni depus a atins 3 metri inaltime.
Lucrarile de reparatii efectuate de echipele feroviare au constat in indepartarea malului, a rocilor, stancilor, grohotisului si a copacilor cazuti de pe versant, refacerea podetului, a platformei si a liniei de cale ferata.
In perioada desfasurarii lucrarilor, intre statiile Caineni si Podu Olt a fost asigurata transbordarea auto a calatorilor. (M.S.)