În ultimii ani, subiectul Transalpina a atras nenumărate comentarii de natură tehnică sau juridică, uitându-se de fapt esentialul: este cea mai spectaculoasă realizare inginerească din România, concurând şi chiar întrecând multe şosele alpine din Europa.
Emoţia puternică pe care o simţi parcurgând acest traseu la înălţime – şi la propriu, şi la figurat – este provocată de frumuseţea sălbatică a zonei străbătute – munţii Parâng şi muntii Căpăţânii (dar şi munţii Lotrului şi Cindrel) -, dublată de această realizare de excepţie, drumul alpin în lungime de 148 km, de la nord la sud, de la Sebeş la Bengeşti.
Dacă dăm crezare legendei care spune că începutul acestui drum este de pe vremea romanilor, privim cu maxim respect realizarea din antichitate, a inginerilor şi a oştirilor romane din acele vremuri, care au stabilit cu 2000 de ani în urma un traseu sălbatic, senzaţional, din dorinţa strategică de a traversa un lanţ muntos de la sud la nord.
Reabilitarea Transalpinei a început în 2009 iar lucrările s-au desfăşurat de-a lungul mai multor ani, fiind abandonate de constructor în urmă cu doi ani şi preluate de CNADNR anul acesta.
În prezent pot afirma ca avem o şosea alpină de foarte bună calitate, cu marcaje şi parapeţi, destinată circulaţiei autoturismelor – pe scurt, un drum modernizat de nivel european.
DN 67C Transalpina este cel mai înalt drum reabilitat (până la altitudinea de 2.145 m) din România iar mulţi analişti cred că este mai spectaculos decât Transfăgărăşanul – şi mă asociez acestei aprecieri – şi datorită faptului că este foarte periculos, cu un traseu de creastă, cu pante şi curbe ac de păr ameţitoare. Într-un cuvânt, nimic pentru cei slabi de inimă şi cu frică de înălţime.
Transalpina este un obiectiv turistic intens mediatizat şi la nivel european. Completat de lucrări minimale – parcări, locuri de odihnă, popas cu răcoritoare şi gustari -, el poate contribui la trendul ascendant pe care se află turismul românesc.
Marius Popovici
Şi stâna lui Ştefanu este în Uniunea Europeană
