Trei manageri de spital, incompatibili

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Petru Armean, manager al Spitalului Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele” din Bucureşti, Anca Doina Pleşca, manager al Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti, şi Eduard Armeanu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, se află în stare de incompatibilitate. Primii doi sunt şi decani la facultăţi din cadrul Universităţii de Medicină „Carol Davila” – deci încasează bani de la stat şi de aici -, iar ultimul este administrator al unei firme, ceea ce este interzis de lege.

Petru Armean se află în stare de incompatibilitate începând cu 9 aprilie 2012, întrucât exercită simultan funcţiile de manager al Spitalului Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele” şi decan al Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, informează, joi, ANI.

Anca Doina Pleşca se află în stare de incompatibilitate din 9 aprilie 2012, deoarece îndeplineşte simultan funcţiile de manager al Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” şi funcţia de decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.

Eduard Armeanu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2009 – 26 martie 2012, întrucât a deţinut simultan funcţiile de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi administrator al SC Medfam Team SRL.

Conform art. 180, alin. (1), lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006, “funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică exercitarea oricăror activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”.

Cei 3 îşi vor pierde funcţiile de manager de spital, dar au dreptul să atace în justiţie decizia ANI.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.