Un grec la conducerea CFR SA: Dimitris Sophocleous

Consiliul de Administraţie (CA) al Companiei Naţionale de Căi Ferate (CNCF) CFR SA, condus de Lucian Isar – preşedinte şi format din 5 membri – Lucian Isar, Dimitris Sophocleous, Dănuţ Sandu, Enache Jiru  şi Florian Raimund Kubinschi, cu mandat de 4 ani – l-a numit pe Dimitris Sophocleous, cetăţean grec-cipriot, în funcţia de director general al companiei, în locul lui Cristian Ghibu.

Decizia a fost luată în 20 decembrie 2012, în conformitate cu prevederile art. 35 (1) din OUG nr. 109/30.11.2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, iar noul director general a preluat mandatul din 10 ianuarie.

Dimitris Sophocleous (46 de ani) este de profesie economist, fiind calificat parţial ca auditor, în Anglia. El a condus companii de stat şi companii publice în România, precum Romtelecom şi AD Pharma, unde a fost director financiar executiv, precum şi compania de dezvoltare imobiliară Impact, unde a fost director general.

Sophocleous a caracterizat CFR SA, într-un comunicat remis redacţiei, drept “un diamant încă neşlefuit al economiei naţionale“.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.