Un Mercedes-Benz Vito a asigurat transferuri confortabile în Bucureşti câştigătoarei Eurovision 2012, Loreen

Loreen, câştigătoarea celei de-a 57-a ediţie a concursului Eurovision, cu melodia „Euphoria”, s-a aflat într-o scurtă vizită în România, fiind pe 18 şi 19 noiembrie în Bucureşti. Pe parcursul vizitei sale, artista din Suedia a beneficiat de transferuri confortabile şi sigure prin intermediul unui autovehicul Mercedes-Benz Vito, informează, miercuri, un comunicat al companiei.

Mercedes-Benz România a pus la dispoziţia cântăreţei şi staff-ului său un autoturism dinamic, ce oferă cel mai înalt grad de confort şi inovaţie pentru o călătorie plăcută şi lină. Programul lui Loreen în cele două zile petrecute în Bucureşti a fost foarte încărcat, jonglând între interviuri, participări la emisiuni şi întâlniri cu fanii.

”Ne bucurăm că putem pune la dispoziţia unei artiste talentate precum Loreen un mijloc de transport sigur, confortabil şi inovativ. Sperăm că atât artista, cât şi echipa care a însoţit-o, s-au simţit bine”, a declarat Gabriel Crăciun, Marketing & PR/Communications Vans Mercedes-Benz România. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.