Un ofiţer judiciar de 30 de ani din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a decedat, joi dimineaţa, în incinta instituţiei, în urma unui stop cardiac. Seara, într-o emisiune la Digi 24, Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general al României şi fost şef al DNA timp de 7 ani, a declarat că mulţi procurori nu doresc să lucreze la Direcţia Naţională Anticorupţie din cauza presiunilor imense la care sunt supuşi în special pe canalele media.
Membrii echipajului SMURD ajuns la faţa locului au încercat mai mult timp să îl resusciteze, dar au fost nevoiţi să-l declare mort la ora 9.55.
Tânărul lucra la DNA – Serviciul Teritorial Bucureşti şi, potrivit unor surse medicale, se externase recent din spital în urma unor probleme cardiace.
Dosare grele, presiuni imense
Întrebat într-o emisiune la Digi 24, joi seara, de ce se feresc procurorii să vină la DNA, Daniel Morar a răspuns: “Pentru că sunt dosare foarte grele, pentru că sunt dosare complexe şi pentru că presiunea este imensă. Este presiunea pe care o vedem zi de zi pe canalele media. Este presiunea pe care o fac cei din media, este şi presiunea pe care o fac inculpaţii, avocaţii lor. Toată ziua sunt la televizor, toată ziua contestă procedurile. Ei nu se se rezumă în a-şi face apărarea, ci recurg la a insulta, la a jigni… Când un procuror are un caz mai greu şi un inculpat înţelege să se apere cu acuze, îl vedeţi tocat în presă, îl vedeţi insultat, în vedeţi ameninţat”.
Morar a precizat că DNA are, prin hotărâre de guvern, 145 de posturi de procurori, însă în cei 7 ani când s-a aflat la conducerea Direcţiei niciodată nu a reuşit să ocupe această schemă de personal, numărul maxim fiind de 120. (M.S.)