Bombardat din toate părţile şi fără măcar un aviz din partea juriştilor Ministerului Transporturilor pe transferul de acțiuni de la Portul Constanța la Consiliul Local Constanța, Dan Șova a făcut un pas înapoi: în 5 mai a cerut cerut ok-ul Comisiei Europene pe acest subiect. Iar cum în întreaga UE ne află în plină campanie electorală pentru Parlamentul European iar în vară vine vacanţa, ministrul Transporturilor va avea abia în toamnă un punct de vedere din partea oficialilor europeni.
Pe nesimţite va trece şi campania pentru alegerile prezidenţiale şi apoi nimeni de la centru nu va mai avea nevoie de primarul Radu Mazăre – cel puţin doi ani, până la parlamentarele din 2016 -, astfel că transferul anunţat cu mare tamtam pare deja istorie.
Mazăre, care face mari presiuni la vârful PSD cât încă mai poate, va fi mai mult ocupat cu DNA şi cu cărarea pe la tribunal decât cu felia de port la care tânjeşte iar Victor Ponta, secondat de Dan Şova, îi vor servi pe tavă argumentul forte: bomba cu ceas din Ucraina nu ne permite să ne jucăm cu Portul Constanţa.
Războiul de la graniţă ignorat, dar nu şi de NATO
Probabil că acelaşi lucru i l-a spus premierului român, verde-n faţă, ieri, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi i-l va rosti răspicat şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care va sosi săptămâna viitoare în România.
Până una-alta, ministrul Şova face exact ce ştie el mai bine: promite. Astăzi, demnitarul a anunţat, la Tulcea, că toate porturile dunărene, cu excepția porturilor din Galați și Brăila, vor fi transferate de la Ministerul Transporturilor către autoritățile locale. Implicit, Dan Şova admite că ministerul condus de el nu este capabil să le gestioneze.
„Menținerea unui centralism la nivelul MT în Portul Constanța nu are legătură cu realitățile europene. Mai mult, în anul 2008, atunci când s-a făcut transferul gratuit a 20% din acțiuni, nimeni nu a cerut acordul Uniunii Europene. Pe data de 5 mai am sesizat CE, am arătat că infrastructura strategică va rămâne în proprietatea statului și în administrarea ministerului și am cerut să se pronunțe dacă se creează un avantaj nelegal Consiliului local Constanța prin acest transfer”, a spus politicianul social-democrat, aflat la Tulcea, în campanie de susţinere a candidaţilor PSD la europarlamentare.
Și celelalte porturi dunărene din România, cu excepția celor de la Brăila și Galați, vor fi transferate autorităților locale, a adăugat Șova, iar răspunsul CE cu privire la legalitatea acestor demersuri este aşteptat “în maximum o lună de la transmiterea sesizărilor de către autoritățile române”.
Mazăre vrea o treime din port, exact cât ministerul
Ministrul PSD a precizat că, în situația în care CE este de acord cu transferul către primăria lui Mazăre, care deja deţine 20% din acţiunile portului, a încă 13% din acţiuni de la MT, va cere avizele Ministerului Finanțelor și Ministerului de Justiție.
„Transferul gratuit a 13% din acțiuni și scoaterea pe bursă a 14% din acțiunile deținute la APC fac parte dintr-o strategie a ministerului legată de apartenența României la UE. Vrem ca autoritatea centrală și cea locală să aibă reprezentare egală în acționariatul Portului Constanța, după modelul european’”, susține ministrul Șova.
Deocamdată, ministrul Şova face campanie electorală pentru PSD şi promite încă de la preluarea conducerii MT că va opera transferul, însă Guvernul nu a luat încă o decizie în acest sens.
Băsescu: “E ca şi când ai da Aeroportul Otopeni oraşului Otopeni”
Traian Băsescu susţine, la rândul său, PMP în campania pentru europarlamentare şi atacă de câte ori are ocazia viitoarea tranzacţie.
“Trebuie să avem grijă de menţinerea coeziunii naţiunii şi de neacceptarea influenţei grupurilor de ciocoi asupra deciziei politice ca, spre exemplu, să-i dai Portul Constanţa lui Mazăre. Ăsta-i un element de dispreţ pentru interesul naţional. Nu am niciun dubiu. Un port care face investiţii de 500 de milioane în ultimul an să-l ia Măzărică, clovnul naţional, să facă ce vrea acolo. Nu se poate, e ca şi când ai da Otopeniul la oraşul Otopeni pentru exploatare”, a declarat preşedintele astăzi, la dezbaterea cu tema “Statul de drept şi lupta împotriva corupţiei”, organizată de Fundaţia Mişcarea Populară Alba, la Alba Iulia.
“Ucraina este un rezultat al corupţiei crâncene”
Traian Băsescu a adăugat că lipsa statului de drept şi corupţia reprezintă riscuri pentru securitatea naţională, el dând exemplul Ucrainei, spunând că acolo corupţia a fost atât de crâncenă “încât s-a luat Crimeea fără să se tragă un glonţ”.
“Lipsa statului de drept şi corupţia ne împing către alte zone, riscuri pentru securitatea naţională. (…) Ucraina este un rezultat al corupţiei crâncene care a existat în ţară şi în timpul lui Timoşenko, şi în timpul lui Ianukovici. (…) Deci, corupţia poate distruge un stat. O ţară atât de bogată cum e Ucraina a ajuns să fie la discreţia Federaţiei Ruse în primul rând din cauza corupţiei”, a afirmat şeful statului.
Băsescu a mai spus că “o altă vulnerabilitate care pune sub semnul întrebării un stat de drept sunt campaniile mass-media: “Spre exemplu, Grupul Intact, grupul lui Ghiţă, RTV, duc campanii de dezbinare a naţiunii, de rupere a coeziunii naţiunii”.
“Denigrarea justiţiei prin mass-media, bătălia lui Voiculescu de 1o ani”
“Acest tip de vulnerabilităţi nu apar din neant, ele sunt coordonate şi produc efecte, iar în cele din urmă se poate întâmpla exact ca în Ucraina”, a mai spus şeful statului.
“Vreau să ştiţi foarte bine un lucru: NATO funcţionează în momentul în care un stat este atacat. Dar pentru astfel de mişcări în care armata nu pătrunde pe teritoriul unui stat NATO nu există articol care să cheme la solidaritate. De aceea, mie mi se pare extrem de important să înţelegem că este o bătălie pentru slăbirea coeziunii naţiunii române, Voiculescu o duce de 10 ani, Vântu a dus-o şi el cât a fost liber, dar acum i-a preluat năravurile Sebastian Ghiţă. Deci, problema statului de drept nu înseamnă numai instituţii, înseamnă, spre exemplu, şi respectarea drepturilor omului (…) în care unul din aceste drepturi este dreptul la imagine. Unul din aceste drepturi, sau obligaţii care revin mass-mediei este să nu denigreze nejustificat instituţiile statului”, a adăugat Traian Băsescu.
“Câte emisiuni-fluviu au fost cu atacurile trustului turnătorului Voiculescu la adresa justiţiei, la adresa altor instituţii ale statului! Deci aici îmi permit să vă atenţionez asupra acestui aspect, aspect pe care nu numai noi îl sesizăm, ci îl sesizează şi partenerii noştri, iar a avea grijă ca aceste trusturi să nu lovească în coeziunea naţiunii este esenţial”, a conchis preşedintele.
Magda SEVERIN