Trenul IR 1681 care circulă în relaţia Bucureşti-Constanţa a lovit, miercuri dimineaţa, un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 11+046, de pe şoseaua Petricani, la ieşirea din Capitală spre Pipera. Maşina – un Bentley – a intrat pe calea ferată deşi bariera automată era funcţională. A fost târâtă aproape 500 de metri, iar şoferul a murit pe loc. El era patronul FC Ştefăneşti, Nae Nicolae, unul dintre cei mai bogaţi români – numit de presă “regele imobiliarelor din Ilfov” – şi amic de cazino al lui Gigi Becali. Circulaţia feroviară pe relaţia Bucureşti Băneasa-Pantelimon este închisă, începând cu ora 10.30, informează CFR SA.
UPDATE: Traficul feroviar a fost reluat pe un singur fir, la ora 14.00. Vagoanele trenului au fost tractate, dar locomotiva se află încă pe şine, pe firul blocat circulaţiei.
“Trei trenuri de călători (IR 1681 Bucureşti-Constanţa, IR 1980 Tulcea-Bucureşti şi IR 1683 Bucureşti-Constanţa) vor ajunge la destinaţie cu întârziere. Pasagerii trenului IR 1681 care circulă pe relaţia Bucureşti-Constanţa vor fi preluaţi de trenul IR 1683 din staţia CF Băneasa”, precizează CFR SA.
La barieră se formase coloană de maşini, aşteptând să treacă trenul şi se ridice bariera, dar şoferul s-a strecurat printre celelalte autovehicule şi a pătruns printre bariere, pe calea ferată, exact în momentul în care sosea trenul.
Echipele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului şi taie în bucăţi maşina, pentru a elibera calea ferată.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU