UNTRR apreciază implicarea ministrului Transporturilor, Dan Costescu, în semnarea scrisorii comune alături de alți 10 miniștri ai transporturilor din UE, cu privire la lipsa de reacție a Comisiei Europene față de măsurile protecționiste din Franța și Germania.
Scrisoarea comună este adresată Comisarului European pentru Transporturi, Violeta Bulc, și Comisarului European pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, împotriva fragmentării pieței de transport în Uniunea Europeană.
Scrisoarea este semnată de miniștrii transporturilor din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia și Slovenia, și îndeamnă Comisia Europeană să ia măsuri urgente împotriva măsurilor protecționiste adoptate în ultima perioadă de țări precum Germania sau Franța care restricționează libera circulație a mărfurilor și a serviciilor în interiorul Uniunii Europene.
Varianta completă a scrisorii adresată celor doi comisari europeni în limba engleză, alături de traducerea în limba română, o puteți consulta pe pe www.untrr.ro.
Totodată, UNTRR și asociațiile de transport rutier din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia, Portugalia și Spania vor organiza un protest la Bruxelles în data de 14 iunie 2016, între orele 11:00 – 13:30, în Piața Schuman, în fața Comisiei Europene.
Redăm mai jos textul scrisorii comune semnate de miniștrii transporturilor din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
Scrisoare comună a Statelor Membre
care împărtășesc aceeași viziune împotriva fragmentării pieței transporturilor în UE
7 iunie 2016
Stimată doamnă Comisar,
Noi, miniștrii transporturilor din Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Malta, Republica Polonă, România, Republica Slovacă și Republica Slovenia, ne simțim obligați să vă adresăm îngrijorările noastre privind evoluțiile din sectorul transporturilor, atât la nivelul UE cât și la nivel național, unde suntem martorii tendințelor care ar putea conduce foarte curând la o fragmentare semnificativă a pieței interne și divergențelor în Spațiul Unic European al Transporturilor.
De ceva timp deja, probleme de fond în domeniul transportului rutier internațional au fost tema unei politizări puternice. Suntem îngrijorați că măsuri care contribuie la creșterea competitivității sectorului – și în care Statele Membre ar putea ajunge cu ușurință la un acord – sunt în mod intenționat interconectate cu propuneri care sunt împovărătoare pentru profesioniștii din domeniul transporturilor și controversate pentru multe State Membre.
Un astfel de caz îl reprezintă campania împotriva așa-numitului dumping social care în loc să se concentreze pe realizarea unei concurențe loiale prin combaterea practicilor frauduloase și eliminarea fenomenului muncii ilegale – reprezentate în principal prin abuzul firmelor cutie poștală – ne confruntăm cu intenții de restricționare a operațiunilor de transport rutier, inclusiv de cabotaj, reglementarea salariilor șoferilor și obligarea șoferilor să își efectueze perioadele de repaus în hoteluri.
Evoluțiile la nivel național, în special în Germania și Franța, sunt, de asemenea, un motiv de îngrijorare deoarece impactul practicilor naționale restrictive privind libera circulație a mărfurilor și serviciilor nu trebuie subestimat. Reglementările naționale privind salariul minim și alte cerințe naționale, cum ar fi stabilirea agențiilor permanente pe piața de operare și furnizarea documentelor referitoare la angajare într-o limbă locală, reprezintă o barieră unilaterală pentru transportul rutier transfrontalier. Cu toate că luăm notă de faptul că norme similare sunt prevăzute în Directiva 2014/67/UE, trebuie să fie luată în considerare natura transportului rutier internațional caracterizat printr-o mobilitate ridicată, care necesită un cadru de reglementare favorabil pentru a beneficia de pe urma pieței interne.
Exemplele menționate mai sus și practici protecționiste similare reprezintă o provocare serioasă în realizarea pieței interne a transporturilor. Luând în considerare reacțiile părților interesate, caracterul practic al acestor măsuri rămâne sub semnul întrebării deoarece acestea determină o creștere a poverii administrative, a costurilor de transport și a numărului de curse fără încărcătură, în timp ce restricționează accesul pe piață și complică activitatea legislativă pe probleme de fond.
Stimată doamnă Comisar, este convingerea noastră comună că în ceea ce privește susținerea principiilor UE și evitarea fragmentării pieței interne, Comisia deține o poziție-cheie. În această privință, vă solicităm dumneavoastră și serviciilor dumneavoastră să acționați împotriva măsurilor protecționiste care apar în ultima perioadă în întreaga UE și să asigurați un cadru de reglementare relevant, clar și simplu, nediscriminatoriu, care să asigure funcționarea eficace a sectorului de transport rutier în conformitate cu libertățile fundamentale ale pieței interne. Sperăm că viitoarele inițiative rutiere ale Comisiei vor ține cont de această problemă de o importanță majoră pentru țările noastre.
Violeta Bulc
Comisar pentru Transporturi
Comisia Europeană
Cc:
Marianne Thyssen
Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă
Comisia Europeană
Ivaylo Moskovski Dan Tok
Ministru
Ministerul Transporturilor, Ministrul Transporturilor,
Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, Republica Cehă
Republica Bulgaria
Kristen Michal Laszlo Mosoczi
Ministru de Stat pentru
Ministerul Afacerilor Economice și Infrastructurii, Politica în domeniul Transporturilor
Republica Estonia Ministerul Dezvoltării Naționale, Ungaria
Uldis Augulis Rimantas Sinkevicius
Ministru
Ministerul Transporturilor, Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor
Republica Letonia Republica Lituania
Joe Mizzi Andrzej Adamczyk
Ministru
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Infrastructurii și Construcțiilor,
Republica Malta Republica Polonă
Dan Marian Costescu Roman Brecely
Ministru
Ministerul Transporturilor Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și
România Dezvoltării Regionale, Republica Slovacă
Peter Gaspersic
Ministru
Ministerul Infrastructurii, Republica Slovenia
Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesionalã și patronalã, neguvernamentalã, independentã, apoliticã, fondatã în 1990 pe principii democratice, care promoveazã și apãrã interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare pânã în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectueazã transporturi interne și internaționale de marfã și persoane.