Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) acuza autoritatile ca blocheaza nejustificat circulatia vehiculelor comerciale in vestul tarii (zona neafectata de caderile masive de zapada), iar acest lucru va duce la paralizarea intregii economii, dupa ce timp de 3 saptamani a fost paralizat tot traficul rutier. Patronatele in transporturi cer Ministerului Transporturilor si CNADR sa ia masuri urgente pentru asigurarea traficului pe drumurile nationale si europene din tara, mai ales pe cele care fac parte din cordoanele europene, intrucat “blocajul pune in pericol atingerea indicatorilor macroeconomici ai Romaniei pe 2012”. Iarna grea a adus pierderi semnificative intregii economii nationale, inclusiv din cauza stoparii exporturilor marilor companii. Reprezentantii CNADNR le transmit insa transporturilor sa aiba rabdare, ca traficul va fi deschis “in 3 ore” pe toate drumurile. La ora 14.00 sunt, totusi, inca inchise 32 de drumuri nationale, iar alte 17 au impuse restrictii de tonaj, astfel ca sutele de TIR-uri raman imobilizate, dar de data aceasta nu de vreme, ci de autoritati.
Cei mai afectati in toata aceasta perioada de iarna grea sunt transportatorii, intrucat li s-au impus restrictii de tonaj pe toate drumurile, spre deosebire de autovehiculele cu masa sub 3,5 tone, care au mai putut circula, chiar temporar. Transportatorii spun ca, in alte tari, in situatii similare, se intrerupe circulatia autoturismelor si se da liber traficului autocamioanelor autocarelor si autobuzelor, asigurandu-se, astfel, nevoile cetatenilor.
“Orice inchidere a segmentelor esentiale de drum poate fi justificata numai in scopul deszapezirii, care sa faciliteze, nu sa blocheze circulatia vehiculelor comerciale. Inchiderea drumurilor trebuie facuta pentru curatarea acestora de zapada, nu doar pentru a se evita incidentele si accidentele”, spun reprezentantii UNTRR, nemultumiti ca utilajele de deszapezire nu au intervenit timp de cateva zile pentru eliberarea carosabilului de omat.
Totodata, “macar 12 ore pe zi trebuie lasate sa circule camioanele si autocarele. Trebuie anuntat in avans intervalul deschis, respectiv inchis”, mai arata patronatele in transporturile rutiere, referindu-se la faptul ca TIR-urile asteapta de zile intregi, in coloane de zeci si sute, sa fie lasate sa-si continue drumul spre destinatie.
Fabricile nu mai au loc sa-si stocheze produsele
UNTRR mai atentioneaza ca intreruperea necontrolata a circulatiei camioanelor are efecte devastatoare atat in economie, cat si in siguranta si sanatatea cetatenilor. Astfel, in primul rand, inchiderea drumurilor “duce la intreruperea aprovizionarii cu alimente, apa si produse de stricta necesitate a populatiei”. In al doilea rand, “duce la intreruperea activitatii de productie a unor firme mari, care nu mai pot stoca produsele fabricate”, un exemplu in acest sens fiind Uzina Dacia Renault. “In acest fel, se pune in pericol atingerea indicatorilor macroeconomici ai Romaniei pe 2012”, se arata in apelul disperat al patronatelor in transporturi, adresat, marti, Ministerului Transporturilor si CNADNR.
“Anul trecut, toti am apreciat exporturile Dacia, pentru ca au contribuit la schimbarea evolutiei PIB din scadere in crestere, chiar daca timida, iar acum nu pot exporta, din cauza ca sunt camioanele blocate pe DN 7. Avand in vedere ca ne aflam in a 3-a saptamana de blocaje rutiere determinate de conditiile meteo nefavorabile, atentionam ca acestea vor conduce la pierderi semnificative in toata economia nationala, inclusiv din cauza blocarii exporturilor marilor companii”, precizeaza UNTRR, intr-un comunicat remis redactiei.
Limita rabdarii
Reprezentantii patronatelor din transporturi mai spun ca “a existat intelegere pentru prima zapada si primele blocaje de la finalul lui ianuarie, a existat comunicare pentru prima saptamana din februarie si toleranta din partea clientilor, insa de acum clientii transportatorilor incep sa nu mai accepte aceste intarzieri, neprezentari la incarcare, livrari intarziate – fara predictibilitate. Daca avem iarna ca in Canada, Finlanda, Suedia, Norvegia, Austria, Elvetia, Franta si Italia (zonele alpine, 3 luni pe an) asa cum e acum, ce ar trebui sa facem, sa reducem PIB-ul Romaniei cu 25%?”, intreaba, retoric, semnatarii apelului.
Pentru a fi si mai convingatori, transportatorii spun ca “drumurile sunt ca aparatul circulator in organismul uman, daca sangele nu iriga corespunzator diferite organe, acestea nu isi mai pot indeplini functiile in mod corespunzator, iar intregul organism va fi afectat”. “La fel si drumurile blocate pot conduce la paralizarea activitatilor economice din zonele afectate, agravand efectele generate de zapada si viscol”, argumenteaza reprezentantii UNTRR.
Acces blocat inexplicabil, dinspre Ungaria
Patronatele din transporturile rutiere reclama ca “blocarea accesului dinspre Ungaria in Romania duce la abuzuri din partea autoritatilor maghiare, care solicita sume arbitrare pentru parcarea autovehiculelor comerciale, drumurile fiind precticabile pe zona de vest a Romaniei”. “Oradea, Arad, Timisoara, Cluj sunt zone industriale importante ale Romaniei neafectate de zapada in asa masura incat sa justifice blocarea traficului de 3 zile”, reclama UNTRR.
Transportatorii atrag atentia asupra posibilitatii “amplificarii gravitatii problemelor economice si sociale determinate de conditiile meteo nefavorabile, practic, paralizarea intregii economii nationale”. “Facem apel la factorii de decizie din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii sa ia toate masurile care se impun in aceasta situatie, in regim de urgenta, pentru a mentine deschisa circulatia vehiculelor comerciale pe principalele drumuri nationale si europene. In ciuda codului verde anuntat de ANM pentru judete din vestul tarii precum Bihor, Cluj, Arad, Timisoara, traficul rutier continua sa fie blocat in mod complet nejustificat”, denunta reprezentantii UNTRR.
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international.
De la infiintare si pana in prezent, Uniunea cuprinde peste 13.000 de membri – operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.
CNADNR: Sa aiba rabdare!
Cristian Andrei, director in CNADNR, le transmite transportatorilor “sa aiba rabdare, ca in 3 ore deschidem complet traficul”. Cu toate acestea, la ora 14.00 sunt inca inchise 32 de drumuri nationale, fiind redate circulatiei numai 6 din totalul celor mentinute cu “accesul interzis”, iar pe alte 17 sunt impuse restrictii de tonaj, astfel ca nici acum camioanele nu se pot deplasa.
In afara drumurilor inchise in zona de vest a tarii, Centura Capitalei si DN 1 sunt in continuare interzise autotrenurilor. Sute de TIR-uri romanesti, bulgaresti, muntenegrene etc. stau de duminica trase pe dreapta, iar soferii si-au consumat rezervele de combustibil, apa si hrana.
Magda SEVERIN