UNTRR: Iohannis să-i ceară lui Hollande anularea Legii Macron

untrr-protest-bruxelles-2Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită președintelui Klaus Iohannis să includă pe agenda întâlnirii bilaterale cu Președintele Franței, François Hollande, și problematica legii salariului minim din Franța (legea Macron), care se aplică și firmelor de transport din România care efectuează operațiuni de transport internațional de marfă și persoane către sau dinspre Franța sau operațiuni de cabotaj pe teritoriul Franței.

UNTRR consideră că prin aplicarea, de către Franța, a unui salariu minim în transporturi se încalcă suveranitatea unui Stat Membru UE față de alt Stat Membru și solicită autorităților române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron.

UNTRR atrage atenția că măsurile protecționiste în transporturile rutiere adoptate de țări precum Franța sau Germania urmăresc majorarea costurilor de operare ale transportatorilor români pentru a le reduce competitivitatea și în final a-i elimina de pe piață și nu creșterea bunăstării pentru șoferii profesioniști.

”Industria transporturilor rutiere din România solicită sprijinul președintelui Klaus Iohannis în a cere Președintelui Franței măsuri urgente pentru anularea aplicării regulilor Legii Macron în domeniul transporturilor rutiere. Această legislație protecționistă este inadecvată, nedreaptă, limitează libertățile europene și ne va aduce tuturor numai consecințe negative”, a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.

Pentru o bună informare a opiniei publice, dorim să atragem atenția că demersurile UNTRR și ale industriei europene a transporturilor rutiere nu sunt împotriva reglementărilor europene pe care România și transportatorii români/estici le respectă, ci sunt împotriva interpretărilor naționale protecționiste ale reglementărilor europene, precum legea salariului minim din Germania (MiLoG) sau Franța (Macron).

Tocmai pentru că aceste legi încalcă reglementările europene, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva Germaniei și a luat luna aceasta măsuri legale împotriva Franței. Din cauza pericolului că aceste măsuri naționale vor conduce la o fragmentare a pieței UE, miniștrii transporturilor din 11 State Membre, printre care și România, au adresat o scrisoare comună CE.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.