UNTRR susține intenția Comisiei Europene de a deschide în continuare piața cabotajului în UE, şi alături de alte asociaţii profesionale din UE 12 (Polonia, Ungaria, Lituania), sprijină pachetul politic nr. 1 propus de Comisia Europeana – Deschiderea cabotajului fără extensie de timp, se arată într-un comunicat remis redacţiei de UNTRR şi pe care îl redăm integral:
Comisia Europeană a prezentat la începutul acestui an, în contextul revizuirii Regulamentului 1072/2009 referitor la accesul la piața transportului rutier de marfă, o listă de potenţiale măsuri politice privind liberalizarea cabotajului în UE.
Este evident că țările din Europa de Est (UE 12), ca România, sunt interesate de liberalizarea imediată a pieței. Cu toate acestea, în ciuda declarațiilor privind liberalizarea completă a cabotajului (cabotajul fiind inventat în UE 15), în prezent ţările din Europa de Vest (UE 15) încearcă să ridice bariere împotriva cabotajului, în principal pentru țările est-europene, fapt determinat de teama de concurență din aceste țări.
În acest context, UNTRR susține intenția Comisiei Europene de a deschide în continuare piața cabotajului în UE, şi alături de alte asociaţii profesionale din UE 12 (Polonia, Ungaria, Lituania), sprijinim pachetul politic nr. 1 propus de Comisia Europeana – Deschiderea cabotajului fără extensie de timp.
În același timp, UNTRR împărtășește poziția Ministerului Transporturilor din Polonia și a asociației profesionale a transportatorilor rutieri polonezi, poziție susținută şi de grupul Visegrad.
Grupul Visegrád, sau V4, este o organizaţie de cooperare a 4 state Central Europene – Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia – în scopul cooperării regionale şi sprijinului reciproc în vederea integrării politice și economice în Uniunea Europeană – potrivit căreia deciziile privind sectorul transporturilor rutiere trebuie luate într-o manieră corect fundamentată, respectând procedurile legale şi succesiunea normală a lucrărilor Comisiei Europene.
Pentru a lua decizii corecte asupra modificării regulilor aplicabile cabotajului în viitor, este necesar ca mai întâi Comisia Europeană să-şi prezinte raportul asupra stadiului pieţei de transport rutier din UE conform precizărilor Articolului 17 paragraful 3 al Regulamentului 1072/2009.
UNTRR și asociațiile profesionale din UE 12 susțin liberalizarea cabotajului în UE și eliminarea barierelor neoprotecţioniste ridicate de UE 15.
Pe site-ul www.untrr.ro la secțiunea Cabotaj puteți consulta:
– Poziția UNTRR privind cabotajul, în contextul viitoarei revizuiri a Regulamentului UE 1072/2009 privind accesul la piața transportului rutier de mărfuri
– Nota de informare a delegației Poloneze, în numele Grupului Visegrad, asupra accesului la piața transportului rutier de mărfuri – tratată la punctul „Alte probleme” la întâlnirea Consiliului de Transport, Telecomunicații și Energie pe 11 martie 2013
– Poziţia MKFE – Ungaria privind cabotajul, 30.11.2012
– Documentele de poziţie ale asociaţiilor profesionale din UE 15: TLN Olanda, Nordic Logistics Association, FNTR Franța, BGL Germania, ITD Danemarca.
* * *
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Grupul Visegrád, sau V4, este o organizaţie de cooperare a 4 state Central Europene – Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia – în scopul cooperării regionale şi sprijinului reciproc în vederea integrării politice și economice în Uniunea Europeană.