UNTRR solicită autorităților române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron din Franța

untrr-protest-bruxelles-2Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează că mai sunt două zile până la 1 iulie, când devine aplicabilă Legea Macron, și încă nu există un cadru legal clar pe care transportatorii rutieri români să îl urmeze în vederea respectării acestei legi și care îi obligă să plătească șoferilor proprii salariul minim din Franța pentru operațiunile de transport rutier internațional efectuate pe teritoriul acestei țări – cabotaj, transport internațional, transport intracomunitar, cu excepția operațiunilor de tranzit și a transporturilor ocazionale de persoane cu autocarul având ca origine un alt Stat Membru și finalizate în afara Franței.

UNTRR consideră că prin aplicarea, de către Franța, a unui salariu minim în transporturi se încalcă suveranitatea unui Stat Membru UE față de alt Stat Membru și solicită autorităților române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron.

UNTRR atrage atenția că măsurile protecționiste în transporturile rutiere adoptate de țări precum Franța sau Germania urmăresc majorarea costurilor de operare ale transportatorilor români pentru a le reduce competitivitatea și în final a-i elimina de pe piață și nu creșterea bunăstării pentru șoferii profesioniști.

Pentru o bună informare a opiniei publice, dorim să atragem atenția că demersurile Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) și ale industriei europene a transporturilor rutiere nu sunt împotriva reglementărilor europene pe care România și transportatorii români/estici le respectă, ci sunt împotriva interpretărilor naționale protecționiste ale reglementărilor europene, precum legea salariului minim din Germania (MiLoG) sau Franța (Macron).

Tocmai pentru că aceste legi încalcă reglementările europene, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva Germaniei și a luat luna aceasta măsuri legale împotriva Franței. Din cauza pericolului că aceste măsuri naționale vor conduce la o fragmentare a pieței UE, miniștrii transporturilor din 11 State Membre, printre care și România, au adresat o scrisoare comună CE.

Considerăm că în aceste momente tensionate pentru Europa și unitatea sa, atât presa din România, cât și cea europeană, are datoria să informeze corect cititorii.

Ca asociație profesională a transportatorilor rutieri, UNTRR consideră că șoferii profesioniști sunt cea mai importantă resursă a companiilor de transport rutier din România. Dacă șoferii sunt bine pregătiți, respectă legislația națională și cea a UE, evitând amenzile și operând în condiții de siguranță rutieră, aceștia au o contribuție benefică asupra activității companiei de transport și se creează o sinergie șofer-companie care contribuie la creșterea rezultatelor companiei și implicit ale angajaților săi. În caz contrar, dacă șoferii sunt slab pregătiți, nu respectă legislația în vigoare primind amenzi sau producând accidente rutiere – aceștia generează pierderi semnificative pentru compania de transport, cu consecințe negative atât pentru companie, care poate ajunge la faliment, cât și pentru angajatul care astfel își poate pierde locul de muncă.

Legile salariului minim adoptate de unele State Membre din Vestul UE precum legea MiLoG Germania și Macron Franța, ca și măsurile luate de Franța și Belgia care contrar regulilor europene, interzic șoferilor profesioniști efectuarea odihnei săptămânale normale în cabina vehiculului – sunt măsuri protecționiste îndreptare împotriva companiilor de transport rutier din estul UE și implicit a angajaților lor, având ca obiectiv numai protejarea intereselor companiilor și angajaților de transport rutier din aceste State vest europene.

1. Problema garantării unui salariu minim șoferilor profesioniști este numai un pretext. Șoferii români care lucrează în UE au un venit lunar de 1.700 euro, care conform statisticilor este peste venitul lunar obținut de 98% din angajații din România și aceasta în condițiile în care firmele de transport rutier din România au venituri cu 30-50% mai mici decât firmele din Vest.

Firmele de transport rutier din România merg între Franța / Spania / Germania cu 1euro/km, iar cu un șofer pe camion se pot face 12.000 km lunar. Francezii au legea costului de referință și pentru aceeași activitate firmele franceze au cost de referință 1,54 euro/km, iar tariful facturat către client include costul de referință și marja firmei de transport.

Dacă firmele din România care lucrează pe aceleași relații ar obține tarif cu 0,5 euro/km mai mare – ar rezulta un plus de 6.000 euro lunar, din care ar avea cu ce plăti în plus și șoferul și locul de cazare. De asemenea, trebuie amintit că astăzi camioanele au încălzire/răcire staționară, pat, microunde, frigider și toți șoferii dorm în cabină. Dar cât timp sindicatele doar cer mai mult, iar firmele sunt puse la colț în UE, nu prea au din ce oferi. Trebuie căutat un echilibru, firmele au nevoie de șoferi, iar șoferii de firme.

În realitate, aceste legi urmăresc creșterea costurilor de operare ale transportatorilor români și estici pentru a le reduce competitivitatea și în final a-i elimina de pe piață, Guvernele Franței și Germaniei urmărind să își protejeze proprii transportatori și angajați, în detrimentul pieței unice UE.

Pentru a respecta Legea Macron, care intră în vigoare pe 01.07.2016, transportatorii români trebuie să își angajeze un reprezentant în Franța, să întocmească certificate de detașare șoferilor în limba franceză și să își organizeze sistemul intern de raportare a salariilor conform legislației franceze și românești în vigoare. Totodată, reprezentantul trebuie să păstreze încă 18 luni de la încetarea activității firmei de transport rutier în Franța documentele menționate.

Reamintim faptul că pentru absența dovezii de detașare la bordul vehiculului sau pentru neconformitatea acestuia, amenda este de 750 euro, iar pentru absența contractului de muncă al salariatului sau a convenției de punere la dispoziție a salariatului, amenda este de 450 euro. Totodată, valoarea amenzii nu va depăși 2.000 euro per angajat detașat și nu va fi mai mult de 4.000 euro în cazul repetării într-un an de la data notificării primei amenzi. Valoarea totală a amenzii nu poate depăși 500.000 euro.

Formularele sunt imposibil de completat având în vedere că trebuie evaluată activitatea șoferului pe 6 luni în avans, cu diferențe orare aferente sărbătorilor legale, zilelor de duminică, cu diferențe în funcție de masa maximă autorizată a autovehiculului, precum și în funcție de vechimea șoferului în firmă.

2. Măsura de a interzice efectuarea odihnei săptămânale normale în cabina vehiculului pe teritoriul Franței sau Belgiei este evident îndreptată împotriva transportatorilor străini, pentru ca în mod normal șoferii francezi sau belgieni își vor efectua această perioadă de odihnă acasă. Subliniem însă faptul că transportul rutier, prin natura sa, este o activitate cu un caracter mobil și transnațional. În acest context, Franța și Belgia solicită șoferilor să doarmă la hotel deși nici una din aceste țări nu dispune de suficiente facilități de parcare care să ofere în același timp și cazare și care să fie sigure pentru șoferii străini și marfa transportată. Reamintim numeroasele atacuri împotriva camioanelor române, poloneze și din Estul UE suferite de transportatorii noștri în ultimii ani în parcările din Franța.

Industria transporturilor rutiere este revoltată de aceste măsuri protecționiste, care afectează valorile fundamentale ale pieței unice UE, precum libera circulație a serviciilor și a mărfurilor. UNTRR alături de alte 13 asociații din UE, dar și din afara UE au organizat numeroase acțiuni de protest, atât la nivel național, cât și la Bruxelles, chiar luna aceasta pe 14.06.2016 – în fața Comisiei Europene, solicitând măsuri urgente de stopare a protecționismului.

Pentru mai multe informații, intrați pe www.untrr.ro   și www.stopneoprotectionism.eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.