UPS leagă Europa de China printr-un nou serviciu de transport feroviar

UPS (NYSE: UPS) lansează o nouă soluție „FCL – Full Container Load” (plecări frecvente de tip „încărcare maximă a containerului”), pentru transport internațional feroviar disponibilă pe ruta China – Europa. Acest serviciu este cel mai recent dintr-o serie de servicii globale de expediere UPS, proiectate pentru a le oferi clienților mai multe opțiuni de transport.

„Clienții noștri se așteaptă ca UPS să îi susțină prin serviciile pe care le oferă pentru o mai bună gestionare a fluxului de mărfuri și în realizarea obiectivele lor de a accesa noi piețe și de a reduce costurile,” a declarat Jens Poggensee, vicepreședinte Freight Forwarding, UPS Europa.

„Ne bucurăm să le oferim clienților din Europa noul serviciu de transport feroviar, completând astfel portofoliul nostru de servicii dedicate transporturilor maritime, aeriene și de expediere a coletelor. Clienții au acum acces la un portofoliu extins de soluții de transport, venind în întâmpinarea nevoilor de business ale acestora”, a adăugat Keith Andrey.

În prezent, UPS oferă soluții de transport feroviar pe rutele Chengdu (China) – Lodz (Polonia) și Zhengzhou (China) – Hamburg (Germania).

Combinând serviciile de transport feroviar cu rețeaua de camioane, UPS deservește China și Europa cu soluțiile sale de transport multimodal. Noul serviciu feroviar oferă un timp de tranzit cu până la 50% mai rapid decât transportul maritim și este cu până la 70% mai eficient din punct de vedere al costurilor comparativ cu transportul aerian (timpii de tranzit și costurile variază în funcție de țara de expediție, destinație, bunurile transportate, și nu sunt garantate).

Serviciul lansat îi asistă, astfel, pe clienții UPS în optimizarea lanţului de aprovizionare, în condițiile în care 71% dintre clienți anticipează o tendință de adoptare a modalităților mai ieftine de transport pentru următorii 1 – 3 ani, potrivit unui studiu recent Seabury.

Lansarea soluției pentru transport feroviar urmează unei serii de îmbunătățiri aduse portofoliului de servicii multimodale express UPS în 2013. Printre acestea se numără extinderea serviciului maritim „LCL – Less that Container Load” (expedieri de tipul „încărcare parțială a containerului”) pe rutele Asia – Mexic, Europa – SUA și Europa – Canada, precum și introducerea serviciului de expediere UPS Worldwide Express către și dinspre Emiratele Arabe Unite.

Despre UPS

UPS (NYSE: UPS) (www.ups.com) este cea mai mare companie de curierat din lume şi unul dintre liderii mondiali în furnizarea de servicii de transport de mărfuri şi distribuţie, oferind o gamă largă de opţiuni pentru sincronizarea fluxurilor de bunuri, informaţii şi fonduri.

Cu sediul central în Atlanta, SUA, UPS deserveşte peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Acţiunile UPS sunt tranzacţionate la Bursa de Valori din New York (UPS). (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.