UPS România: Ajutăm visele să crească mari

Faptele bune vorbesc singure. Există în jurul nostru poveşti care merită spuse, care merită suţinute de noi toţi. Cu acest gând, UPS România va prezenta joi, 31 octombrie, începând cu orele 16.00, la sediul Asociaţiei “Ana şi Copiii” din Str. Stoica Ludescu, nr. 14, sector 1, Bucureşti, adevărata poveste din spatele dezvoltării acestei organizaţii cu sprijinul UPS România.

Evenimentul are loc sub sloganul “Ajutăm visele să crească mari”. Vor fi prezente la întâlnire:

· Iulia Gabriela Nartea, Managing Director, UPS Romania, Grecia şi Slovenia;

· Mihaela Voivozeanu, Preşedinte şi Fondator Asociaţia Ana şi Copiii;

· Dana Nălbaru, Ambasadorul Asociaţiei Ana şi Copiii.

La Centrul de zi al asociaţiei, copiii cu situaţie dificilă primesc sprijin pentru o educaţie mai bună, graţie unei echipe inimoase.

„Povestile acestor copii încep de multe ori dramatic, însă cu sprijinul unor oameni dedicaţi, perspectivele lor de viaţă se schimbă în bine de a-lungul anilor.

Asociaţia „Ana şi Copiii” este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi masuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.